Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi critică modul în care acţionează ministrul Apărării, Gabriel Leş, în privinţa prelungirii mandatului generalului Nicolae Ciucă la şefia Statului Major al Apărării (SMAp).
„Modul în care acţionează ministrul Apărării în problema mandatului prelungit al generalului Ciucă în fruntea Statului Major al Apărării mi se pare iresponsabil şi imatur. Incapabil să ofere, la sfârşitul anului trecut, o soluţie corectă din punct de vedere legal, ministrul Apărării se încăpăţânează în această perioadă să ţină Armata într-o continuă tensiune, atacând decizia preşedintelui în justiţie printr-o procedură care va induce militarilor o stare de provizorat şi incertitudine. Şi asta într-un an în care era nevoie de autoritate pentru implementarea proiectelor menite să crească siguranţa la Marea Neagră, precum şi pentru clarificarea programelor de modernizare a Armatei, care au stagnat în ultima perioadă din cauza indeciziei şi incapacităţii administrative a Guvernului. E de neînţeles de ce, în loc să îl lase pe generalul Ciucă să îşi exercite mandatul în condiţii optime, în interesul Romaniei, şi în loc să îşi pregătească din timp o propunere legală pentru anul viitor, ministrul Apărării se luptă să submineze autoritatea şefului Statului Major”, a scris miercuri Raeţchi pe Facebook.
Marţi, ministrul Apărării, Gabriel Leş, a declarat că preşedintele Klaus Iohannis a tratat situaţia conducerii Statului Major al Apărării „exclusiv politic, în detrimentul celor mai elementare norme juridice”, susţinând că rolul CSAT în această procedură a fost „viciat”, în condiţiile în care şeful statului a făcut informarea exclusiv la televizor, şi nu în cadrul şedinţei Consiliului, aşa cum o cer legea şi regulamentele de funcţionare.
Pe 28 decembrie, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a semnat un decret prin care îi prelungeşte mandatul generalului Nicolae Ciucă la conducerea Statului Major al Apărării, el precizând că propunerea făcută de ministrul Apărării, Gabriel Leş, nu a fost aprobată.
În aceeaşi zi, premierul Viorica Dăncilă a declarat că preşedintele Klaus Iohannis nu are atribuţia de a prelungi mandatul şefului Statului Major al Apărării, susţinând că decretul anunţat de şeful statului nu respectă condiţiile de legalitate şi creează premisele unui conflict juridic de natură constituţională. AGERPRES