Breaking News

Membri ai Guvernului – vizită de lucru la Strasbourg; premierul prezintă marţi priorităţile preşedinţiei României la Consiliul UE

Prim-ministrul Viorica Dăncilă va prezenta marţi, la Strasbourg, în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European, priorităţile preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

Potrivit unui comunicat al Guvernului transmis duminică AGERPRES, o delegaţie a Executivului de la Bucureşti, condusă de premierul Viorica Dăncilă, va efectua o vizită de lucru la Strasbourg, luni şi marţi, în vederea prezentării programului de lucru al preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

Agenda vizitei va cuprinde întrevederi ale delegaţiei guvernamentale române cu preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, cu liderul Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor din Parlamentul European, Udo Bullmann, precum şi cu reprezentanţii Grupului S&D şi alţi lideri ai Parlamentului European.

Premierul Dăncilă va participa, de asemenea, alături de înalţi oficiali europeni şi membri ai Guvernului de la Bucureşti, la vernisajul expoziţiei de fotografie cu tema „Tradiţii şi peisaje din România”, organizat cu ocazia debutului preşedinţiei române la Consiliul UE.

Din delegaţia guvernamentală vor face parte ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Constantin Budăi. AGERPRES