Întâlnirile „Muzeul Memoriei”, la Palatul Culturii

„Întâlnirile Muzeului Memoriei”, organizate de Asociația „Punctart”, vor ajunge la Palatul Culturii din Iași, vineri, 18 ianuarie, de la ora 18.00, prilejuind un dialog între specialiști și public, despre cum ne aducem aminte trecutul și cum putem să valorificăm mărturiile celor din jurul nostru, în vederea construirii unei istorii alternative, umane, compuse din fragmente de amintiri, fotografii, documente, cărți poștale. Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași este partener în acest demers, alături de Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Facultatea de Istorie și Științe Politice, Universitatea „Ovidius” Constanța, Centrul de Excelență în Studiul Imaginii (CESI), Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Fundația Principesa Margareta a României – prin Telefonul Vârstnicului, Asociația ARCHÉ. La eveniment vor participa membri din echipa Muzeului Memoriei, alături de dr. Sorin Iftimi (istoric și muzeograf la Muzeul de Istorie a Moldovei, din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași), Teodora Popescu și Raluca Bejenariu (psihoterapeute, Asociația „În Dialog”) și dl. Corneliu Coman, un pasionat cercetător în arhivele Iașului. Tema discuției va fi centrată pe amintirea Iașului din secolul trecut, dificultățile descoperirii amintirilor de familie și importanța rememorării lor. În cadrul evenimentului va fi prezentat și Telefonul Amintirilor, o instalație interactivă prin care pot fi ascultate amintiri de la început de secol: o selecție de pasaje reprezentative despre viața cotidiană din Primul Război Mondial cu accent pe Iași, capitala României în timpul Marelui Război. De asemenea, cei care interacționează cu Telefonul Amintirilor pot înregistra propriile amintiri, urmând să primească înapoi mesajul după un an. Muzeul Memoriei este un demers educațional și cultural care promovează patrimoniul național, prin analizarea unor momente istorice marcante din evoluția României și utilizarea noilor tehnologii ca limbaj comun cu publicul tânăr. Proiectul Muzeul Memoriei: exPO, derulat în prezent, este finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (www.instaredebine.ro). „Ce anume din trecutul tău te face cine ești astăzi?” Ca să-ți răspunzi, începe prin a explora „Muzeul Memoriei”, un loc al amintirilor în care trecutul se unește cu prezentul pentru a căuta în istoria fiecăruia perspective noi, uitate sau ignorate. Vă așteptăm să ne povestiți pe viu cum a fost pentru dvs. sau rudele dvs. experiența războiului, de pe front sau de acasă, ce amintiri păstrați în familie (fotografii, scrisori, obiecte etc.) și cum se conturează istoria subiectivă din mici fragmente personale. Intrarea publicului este liberă. (E.M.)