Brexit: Michel Barnier avertizează că ”riscul unui ‘no deal’ nu a părut nicidată atât de mare”

Negociatorul şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a avertizat miercuri în faţa eurodeputaţilor la Strasbourg că ”riscul unui ‘no deal’ nu a părut niciodată atât de mare”, avertisment ce survine la o zi după ce parlamentarii britanici au respins acordul privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, relatează AFP.

”Rezoluţia noastră este de a evita un astfel de scenariu, dar avem responsabilitatea de a fi lucizi. Acesta este motivul pentru care, din partea noastră, ne vom intensifica eforturile pentru a fi pregătiţi pentru orice eventualitate”, a declarat Barnier.

Comisia Europeană a prezentat de la sfârşitul anului trecut o serie de măsuri în scopul de a încerca să atenueze consecinţele unei ieşiri a regatului din UE fără un acord pentru sectoarele susceptibile de a fi cele mai afectate (transporturi, finanţe, vămi, cetăţeni, mediu etc.).

Miercuri dimineaţa, în deschiderea dezbaterii privind Brexit-ul în Parlamentul European, preşedinţia română a UE s-a angajat să facă să fie adoptate aceste măsuri ”în timp util”.

La o zi după votul deputaţilor britanici, care au respins cu o foarte mare majoritate (432 de voturi ”împotrivă” şi 202 ”pentru”) acordul de retragere din UE negociat între cele 27 de state ale UE şi Londra, provocând o grea înfrângere politică premierului Theresa May, europenii încercau încă să clarifice efectele.

”Este prea devreme pentru a evalua toate consecinţele acestui vot”, a declarat Barnier, constatând ”motivaţiile foarte diferite, foarte diverse, uneori opuse, chiar contradictorii”, ale parlamentarilor care au votat împotriva acordului.

”În acest context, autorităţile britanice sunt cele care trebuie să vină astăzi sau mâine cu o evaluare a acestui vot şi guvernul britanic să indice cum vrea să procedeze către o retragere ordonată pe 29 martie”, a estimat Barnier.

Din partea Comisiei Europene, vicepreşedintele executivului european Frans Timmermans a afirmat miercuri că acordul de retragere din UE negociat de Londra şi cele 27 de state ale UE este cel care ”dăunează cel mai puţin posibil decât oricare altul”. Timmermans şi-a încheiat intervenţia cu un citat din scriitorul britanic C.S. Lewis ”Nu poţi să te întorci şi să schimbi începutul, dar poţi să începi de acolo de unde eşti şi să schimbi sfârşitul”.

Potrivit Reuters, Manfred Weber, liderul grupului celui mai mare partid din Parlamentul European – Partidul Popular European (PPE, centru-dreapta) -, a afirmat miercuri că nu vede nici o posibilitate de renegociere a acordului privind Brexit-ul după ce parlamentarii britanici au respins marţi în mod hotărât documentul. AGERPRES