Republica Moldova și-a prezentat oportunitățile investiționale la un eveniment promoțional de țară desfășurat în orașul Taicang, Republica Populară Chineză, informează MOLDPRES.
Partenerii chinezi au manifestat interes față de producătorul moldovenesc, produsele calitative și naturale, care se bucură de cerere pe piața chinezească, a specificat într-un comunicat de presă Ministerul Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova.
Evenimentul a fost organizat pentru a prezenta părții chineze cele mai importante sectoare economice ale Republicii Moldova, cele mai competitive produse autohtone, precum și oportunitățile investiționale pentru partenerii străini.
Potrivit secretarului de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Iuliana Drăgălin, China este un important partener comercial și unul dintre investitorii de top pentru Moldova, iar piața din China reprezintă un obiectiv pentru producătorii autohtoni. „Apreciem asistența acordată Republicii Moldova prin diverse proiecte de cooperare bilaterală. Încurajăm oamenii de afaceri din ambele țări să participe la expoziții, forumuri și evenimente promoționale. Acest fapt va consolida și mai mult cooperarea moldo-chineză în diferite domenii”, a menționat Iuliana Drăgălin.
În prezent, Republica Moldova și China sunt în proces de negociere a Acordului de Liber Schimb între cele două state.
Date ale Biroului Național de Statistică relevă că exporturile moldovenești pe piața chineză au crescut în anul 2017 cu 30,9 la sută, iar importurile – cu 26,4 la sută. Conform datelor oficiale, în țara noastră activează 85 de companii cu capital chinezesc.