Încep să apară mizeriile electorale. Dacian Cioloș este înconjurat de securiști, soră, prieteni, neo-agenți ai securismului de tristă amintire. Florian Coldea ne spune în prag de seară, fiind citat de Cosmin Gușe, că pe 26 ianuarie, ziua de naștere a lui Nicolae Ceauşescu, se va lansa politic, afișându-se în spatele lui Dacian Cioloș, după cum avea să lase de înțeles fostul director adjunct al SRI, înființându-se un partid securistic pe partea dreaptă a eșichierului politic”. Să aibă și ei partidul lor, așa cum partide au început să-și facă toate meseriile ascunse sau vizibile, pașnice sau belicoase. Să aibă trei membri fondatori și restul să știe să cânte sau pur și simplu să strige: ”După noi, potopul”!
După noi, într-adevăr, va veni Potopul biblic, pedeapsa primită de la Dumnezeu răbdătorul. Cel care din nou simte o scârbă ce nu te poate decât lăsa să vomiți toate mațele din tine, privind la semenii tăi!
Începe, din vorbă în vorbă să se afle, să se lege șoapta de șoaptă, precum că PNL nu a mai avut căutare la Cioloș încă din începuturi, moment în care fiind prim ministru acesta a refuzat paradoxal colaborarea cu cei ce au pus umărul la înălțarea sa. După ce liberalii lui Ludovic Orban s-au grăbit să-și aleagă umbra, în spatele căreia să se încoloneze la următoarele prezidențiale, Dacian Cioloș le-a lăsat mâna întinsă, fără a le da nimic de strâns, nimic de apucat, nimic de fâlfâit în vânt a salut.
Nici tinerii frumoși și liberi useriști nu s-au mai atins de orbanienii liberali, de parcă aceștia ar fi adus ciumă la târg, preferând să se dea mai mult independenți, chiar dacă mai au în sondaje cât să le ajungă de un mic și-o măslină, că de muștar nu mai au de unde să scoată.
Între timp una se spune și alta se face. Eminența cenușie a satului paralel, semnatarul protocoalelor care au îngenunchiat democrația în România,
Florentin Coldea se pregătește să scoată capul în politică, alături de creația sa artizanală, Dacian Cioloș, un mărunt om la stat, dar mare om de stat, dacă ar fi să-i măsurăm ambițiile de a ajunge la Cotroceni.
Citindu-l din sondajele de opinie, înainte chiar să aibă un partid, ”minunea blondă” este pe punctul de a strica toate casele de pariuri, căzând fulgerător peste capetele românilor, asemenea unui meteorit. Plasându-se pe poziția a IV-a cu un potențial semnalat a fi fantastic în spațiul online, după experimental reușit în cazul lui Klaus Iohannis, ținând cont că la pupitru se va afla același diabolic Florentin Coldea, mulți cred că Dacian Cioloș va reuși chiar să-l bată în primul tur pe Klaus Iohannis, pentru ca în turul II să fie ridicat în brațe de mecanismul diabolic al vânzătorilor de țară, fie sub formă de negoț sau de pierdere colaterală.
În timp ce liderul partidului cumpărat PLUS se obișnuiește cu postura de lider de partid, Klaus Iohannis este din ce în ce mai presat, mai hărțuit, mai fugărit de cei pe care el îi toacă mărunt, cu o dușmănie care în istoria etniei sale a născut rasa ariană, disprețuitoare de alte culturi ale lumii.
Blonzii și cu ochi albaștri au ajuns să fie etalonul securiștilor, iată preluați se pare de Dacian Cioloș, chiar dacă nici Klaus Iohannis nu este departe de a se califica într-un astfel de clasament. Dar, nu contează cum arăți, cât mai ales, contează ce arăți, în slujba cui dorești să fii. ”Nu ne vindem țara”, sloganul anilor 1990, a ajuns astăzi să fie: ”Se dăm țara cât mai ieftin, celor care ne susțin!”
Sub spectrul globalizării am ajuns să ne sfârtecăm țara, după cum a bătut vântul intereselor celor de la putere. Cine a prins vântul în pupa cât au fost la putere s-au văzut oameni făcuți pentru două, trei vieți, ei și rudele, prietenii,vecinii sau chiar cei care au trecut pe lângă ei din întâmplare. Așa s-ar explica încrâncenarea, disperarea, nervozitatea și dușmănia de moarte a celor care încearcă să ajungă și ei la putere. Nu de dragul țărișoarei, cât mai ales în disperarea că nu vor mai avea ce să vândă și ei, că nu vor mai avea de unde aduna să le fie și lor bine!
Nu cred că există un politician model 2019 care să nu se gândească cum îi va fi lui bine, când va ajunge la putere.
Epoca lui Klaus Iohannis este spre final? Vom intra în epoca Dacian Cioloș sau Călin Popescu Tăriceanu, Liviu Dragnea?
Care să fie lozul câștigător?
ADI CRISTI