Cioloş despre ordonanţa lui Toader: Este o compromitere a ideii de Justiţie

Ordonanţa de urgenţă anunţată de ministrul Justiţiei, prin care cei condamnaţi să poată depune contestaţii în anulare, este nedemocratică şi neconstituţională pentru că intervine brutal în deciziile Justiţiei, a declarat, marţi, fostul premier Dacian Cioloş, membru al Partidului Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii.

„Ordonanţa nu este democratică şi nu este constituţională şi face parte din acelaşi proces încercat de câteva luni încoace de Guvern şi de cei aflaţi la putere care încearcă să aducă amnistia şi graţierea pe ocolite, pe bucăţi, prin diferite texte legislative. Această ordonanţă este nedemocratică şi neconstituţională pentru că intervine în mod brutal în deciziile Justiţiei. Nu poţi, printr-o ordonanţă a Guvernului, deci prin intervenţia Guvernului, să duci la rejudecarea unor procese care sunt de resortul Justiţiei, a judecătorilor, şi nu poţi, în felul acesta, să transformi infractori dovediţi, pentru că sunt procese care au fost judecate, să îi transformi în oameni cinstiţi şi, mai mult, să le permiţi apoi, prin decizie politică, să ocupe funcţii în stat ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat”, a precizat Cioloş, într-o conferinţă de presă.

El consideră că Guvernul „nu e capabil” să adopte bugetul pentru anul în curs, dar este preocupat „să îşi salveze liderii”.

„Această ordonanţă, care înţeleg că va face parte dintr-un ciclu de astfel de decizii, este o compromitere a ideii de Justiţie şi inducerea (…) în societate a ideii că un politician poate să facă orice, inclusiv să îşi cureţe cazierul, dacă are puterea politică şi susţinerea Guvernului. Acest lucru se întâmplă în contextul în care situaţia economică se degradează. Guvernul nu e capabil să pună pe masă un buget pentru anul acesta, dar are aceste preocupări de a-şi salva în continuare liderii”, a adăugat Cioloş.

Fostul premier a spus că susţine „toate mijloacele democratice, inclusiv un miting” împotriva adoptării unui astfel de act normativ.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că a fost redactat un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru a da posibilitatea persoanelor condamnate de completurile de 5 de la Instanţa supremă să poată depune contestaţii în anulare. AGERPRES