Teodorovici: România îşi propune să avanseze lucrările în domeniul economic, financiar şi fiscal, în beneficiul statelor membre

România doreşte să participe activ la consolidarea proiectului european şi îşi propune să avanseze lucrările în domeniul economic, financiar şi fiscal, în beneficiul statelor membre, a declarat luni ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, în cadrul întrevederii pe care a avut-o la Bucureşti cu ministrul Finanţelor din Norvegia, Siv Jensen.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, remis luni AGERPRES, cei doi miniştri de Finanţe au discutat, la sediul MFP, despre priorităţile Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene în domeniul economic şi financiar.

„România îşi doreşte să fie un participant activ în procesul de consolidare a proiectului european. În acest context, ne propunem să avansăm lucrările în domeniul economic, financiar şi fiscal, cu scopul stimulării creşterii economice, a investiţiilor şi prin sprijinirea reformelor structurale, în beneficiul statelor membre”, a afirmat Teodorovici.

Cei doi miniştri de Finanţe au discutat despre serviciile financiare, cooperarea fiscală internaţională, impozitarea digitală şi ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

La întâlnire au mai participat secretarii de stat în Ministerul Finanţelor Publice Oana-Elena Iacob, Mihai-Eleodor Mandreş şi Attila Gyorgy. AGERPRES