ROBOR la trei luni a crescut miercuri la 3,11% pe an

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a crescut miercuri cu 0,02 puncte procentuale faţă de valoarea de marţi, până la 3,11% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era cotat la 2,99%.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 3,31% pe an, de la 3,30%.

ROBOR la 9 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale, a coborât la 3,43%, de la 3,44% luni, iar indicele ROBOR la 12 luni a urcat cu 0,02 puncte procentuale, atingând nivelul de 3,50%. AGERPRES