ASF: Primele RCA pentru autoutilitare și autocamioane s-au stabilizat la sfârșitul trimestrului I 2016

 

Prima medie aferentă polițelor de asigurare auto obligatorie RCA încheiate pentru vehicule din categoria autoutilitare și autocamioane, pe o perioadă de 12 luni, a rămas în martie aproximativ la același nivel ca în februarie (+1%), în condițiile în care pe segmentul de masă maximă cuprinsă între 3,5 și 7,5 tone a fost înregistrată chiar o scădere substanțială de 19%, potrivit unui comunicat al Autorității de Supraveghere Financiară.

Instituția precizează că, în cazul autocamioanelor de peste 16 tone, prima medie RCA a scăzut în martie cu 3% față de februarie, până la 8.095 de lei, ajustarea fiind de minus 4% pe segmentul deținătorilor persoane juridice. De asemenea, prima medie pentru autoutilitare cu masa de până la 3,5 tone s-a redus cu 2%.

Potrivit raportărilor transmise de societățile de asigurare în cadrul procesului de monitorizare a evoluției tarifelor RCA instrumentat de ASF, în martie au fost încheiate peste 26.260 de polițe pe 12 luni pentru autoutilitare și autocamioane, cu 67% mai mult decât în iunie 2015, respectiv cu 19% mai mult decât în februarie 2016. Luna martie marchează astfel consolidarea unui fenomen de temperare și, pe anumite segmente, de corecție a majorărilor de prime înregistrate pe fondul reașezării pieței RCA din ultimele luni.

Pentru vehiculele destinate transportului de persoane, prima medie RCA aferentă polițelor pe 12 luni a scăzut în martie cu 41% față de februarie pe segmentul cuprins între 18 și 40 de locuri și având ca deținători persoane fizice, respectiv cu 11% pe segmentul microbuzelor cu până la 18 locuri deținute tot de persoane fizice.

Per ansamblul categoriei mijloacelor de transport de persoane, prima medie RCA a urcat în martie cu 5% față de februarie, până la 4.848 de lei, pe fondul creșterii cu 5% a tarifelor pentru grupa 18-40 locuri. De asemenea, au continuat să crească tarifele pentru vehiculele în leasing, cu până 18-19%.

ASF menționează că numărul polițelor din această categorie a urcat cu peste 4% față de iunie 2015, respectiv cu 31% față de februarie 2016. Dinamica numărului de contracte încheiate atât pentru autoutilitare/autocamioane, cât și pentru vehicule destinate transportului de persoane, indică faptul că piața RCA nu este în niciun caz blocată, iar mecanismele de reglare a tarifelor funcționează.

Analizând numai evoluția tarifelor RCA pentru vehiculele încadrate în clasa de bonus B0, raportările asigurătorilor arată că prima medie a scăzut în martie cu 1% față de februarie, în cazul categoriei autoutilitare/autocamioane, pe fondul unei reduceri de 6% pe segmentul de masă maximă cuprinsă între 3,5 și 7,5 tone, respectiv de 3% pe segmentul de masă maximă între 7,5 și 16 tone. În cazul autocamioanelor de peste 16 tone prima medie a crescut în martie cu 4% comparativ cu februarie. La categoria autoutilitare/autocamioane au fost încheiate în luna martie 3.668 de contracte în clasa de bonus B0, cu peste 60% mai mult decât în iunie 2015.

„ASF continuă monitorizarea atentă a evoluției primelor RCA, urmărind aplicarea justă a regulilor care guvernează modul de calcul al tarifelor”, se mai spune în comunicat.