Breaking News

Izsak Balazs (CNS): Dorim ca România să facă autentic motto-ul „Coeziunea, valoare europeană”

Manifestul de mobilizare a participanţilor la Ziua Libertăţii Secuieşti din 10 martie, adoptat sâmbătă seara, la Târgu Mureş, va cere României să facă autentic motto-ul sub care prezidează Consiliul Uniunii Europene, „Coeziunea, valoare europeană”, a declarat preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), Izsak Balazs.

„Am vorbit despre probleme de organizare şi am adoptat un manifest de mobilizare. Cum se întâmplă în fiecare an, cu o lună înainte de Ziua Libertăţii Secuieşti, formulăm un manifest care mobilizează participanţii. Dincolo de faptul că indicăm locul, programul, facem referiri şi la actualităţi. România, anul acesta, deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, începând din ianuarie până în iunie. Am fost foarte surprinşi că tocmai cu motto-ul ‘Coeziunea, valoare europeană’, noi, în Regiunea de Dezvoltare Centru, am văzut, constatăm şi vedem din datele statistice eşecul politicii de coeziune, de care nu vrea să ştie nici Guvernul României, nici Comisia Europeană. Dorim ca România să facă autentic motto-ul, să schimbe totuşi prin această politică. Noi am avut o propunere în 2003, când am cerut ca ţinutul secuiesc să fie o regiune de dezvoltare separată. N-am fost ascultaţi, fiind cu trei judeţe cu populaţie preponderent românească am văzut, în 12, aproape 13 ani, dezvoltarea acestor regiuni şi stagnarea judeţelor, Scaunelor secuieşti şi vrem să schimbăm asta”, a declarat Izsak Balaz.

Potrivit liderului CNS, în data de 10 martie, de Ziua Libertăţii Secuilor, va fi reluat mesajul proautonomist, la fel cum s-a întâmplat în fiecare an.

„În fiecare an este obiectivul principal autonomia teritorială a ţinutului secuiesc, pe care o completăm cu actualităţile politice importante pentru oamenii care trăiesc aici. Apelul de mobilizare este mai scurt de o pagină. (…) Noi îndemnăm oamenii să vină, acolo o să dăm citire Memorandumului pe care îl adresăm Guvernului României şi o să fie mult mai detaliat”, a arătat Izsak Balazs. AGERPRES