Meciurile din Premier League, pe Eurosport România până în 2022

Eurosport, brandul de sport premium al Discovery, a anunţat joi, într-un comunicat de presă, extinderea parteneriatului cu Premier League în România pentru încă trei sezoane, începând din 2019-2020. Acordul prevede că Eurosport va deține în România drepturile TV și digitale exclusive asupra competiției de prim-rang a Angliei până în 2022. Astfel, fanii vor avea acces la comentariu local, rezumate Premier League, precum și la materiale video digitale pe platformele Eurosport România. Fanii vor putea urmări meciurile în direct pe Eurosport și pe Eurosport Player, serviciul Eurosport în direct și la cerere disponibil oriunde și oricând, pe orice dispozitiv. „Suntem mândri că am putut contribui la popularitatea extraordinară a Premier League încă din momentul în care am cumpărat prima dată drepturile, în 2013, și suntem entuziasmați să continuăm colaborarea pentru încă trei sezoane. Suntem hotărâți să alimentăm în continuare pasiunea fanilor sportului din România, printr-o selecție vastă de evenimente sportive de nivel global. Odată cu anunțarea prelungirii drepturilor pentru Premier League până în 2022, suplimentar față de cele pentru FA Cup până în 2021, Discovery continuă să construiască, prin brandul Eurosport, un portofoliu fantastic de conținut pentru pasionații de sport din România, fiind deja gazda celor mai mari competiții de tenis din lume. Adăugăm acestei liste Jocurile Olimpice din Tokyo de anul viitor, dar și lansarea recentă a Golf TV. Suntem foarte entuziasmați de calitatea pe care o putem oferi, prin conținutul nostru, pasionaților de sport din România și tuturor partenerilor”, a declarat Victoria Davies, SVP Country Manager Discovery Networks CEE, Mediterranean and Central Asia. „Ne bucurăm în special să putem oferi fanilor din România oportunitatea de a urmări pe platformele noastre unul dintre cele mai spectaculoase campionate de fotbal din lume. Fotbalul din Premier League difuzat în direct vine în completarea ofertei existente pentru fanii sportului din România, care cuprinde deja transmisiunile în direct ale celor patru Mari Șlem-uri de tenis, ale celor mai importante evenimente din calendarul de ciclism, inclusiv Giro d’Italia, Le Tour de France și La Vuelta, ale snooker-ului de nivel mondial și competițiilor din sporturile de iarnă transmise de-a lungul sezonului”, a afirmat, la rândul său, Laurent Prud’homme, SVP Rights Acquisitions and Syndication. Prelungirea drepturilor pentru Premier League vine în completarea anunțului recent pe care Eurosport l-a făcut fanilor cu privire la difuzarea în exclusivitate a FA Cup începând din acest weekend (16 februarie) și până în 2021. Newport County vs. Manchester City (sămbătă) și Manchester United vs. Chelsea (luni), două dintre cele mai importante meciuri ale acestei etape, vor putea fi urmărite în direct pe Eurosport 1 și pe Eurosport Player. Drepturile pentru FA Cup cumpărate de Eurosport vor fi valabile și pentru următoarele două sezoane, 2019/2020 și 2020/2021, oferind Eurosport statutul de gazdă a fotbalului englez în România. (sursa: Eurosport România)