Breaking News

Igor Dodon a anunţat scenariul în care va dizolva Parlamentul

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat că va dizolva Parlamentul în cazul în care nu se va ajunge la un consens privind formarea unei coaliţii şi numirea unui nou premier, în cadrul conferinţe de presă, potrivit site-ului Unimedia.info.

”Dacă nu se va ajunge la un consens cu privire la formarea unei coaliţii sau dacă procedura de numire a prim-ministrului Republicii Moldova nu se va solda cu succes, voi semna decretul de dizolvare a Parlamentului şi de stabilire a unei noi date pentru alegeri”, a avertizat Dodon.

În cazul recunoaşterii rezultatelor alegerilor pentru cel puţin două treimi de mandate de deputat, preşedintele Republicii Moldova, în conformitate cu Art. 63, p. 2 al Constituţiei RM, a menţionat că va convoca prima şedinţă a Parlamentului de legislatură nouă nu mai tîrziu de 30 de zile după data desfăşurării alegerilor, adică pînă la 26 martie.

„Dacă însă rezultatele votării din 24 februarie vor fi declarate nelegitime, minimum peste 60 de zile şi maximum peste 90 de zile din momentul luării respectivei decizii de către Curtea Constituţională a Republicii Moldova, trebuie să fie organizate alegeri parlamentare anticipate”, a anunţat liderul de la Chişinău.

”În cazul confirmării rezultatelor alegerilor, eu, în calitate de Preşedinte al Republicii Moldova, sînt gata să ofer o platformă de negocieri liderilor partidelor pentru crearea unei coaliţii. Însă poate fi vorba doar despre o alianţă dintre partide concrete şi nu despre o „coaliţie a minorităţilor” sau despre o comasare a unui partid cu un grup de deputaţi independenţi sau „transfugii” din alte formaţiuni”, a menţionat acesta.

”Îmi exprim speranţa că societatea noastră va reuşi să depăşească dificultăţile ce ar putea apărea în procesul de negocieri între partide şi în acţiunile lor ulterioare”, a conchis Dodon.