După 11 ani de activitate ca director general și membru în consiliul de administrație al companiei Brikston, Iulian Mangalagiu a decis să se retragă din aceste funcții. “Ciclul de dezvoltare din ultimii 11 ani al companiei Brikston sub coordonarea celor două fonduri de investiții, Advent International și CEECAT, s-a încununat cu succes, odată cu preluarea pachetului majoritar de acțiuni de către Leier Group, o companie de familie, austriacă. Brikston a avut în anul 2018 cele mai bune rezultate financiare din ultimii 50 ani. Este momentul să las pe altcineva să conducă noua etapă de dezvoltare a companiei” – spune Iulian Mangalagiu. Poziția de director general a companiei va fi preluată de la 1 aprilie de actualul director de vânzări și logistică, Adrian Mînzat, care va continua strategia de dezvoltare a companiei împreuna cu noul acționar. „Mulțumesc tuturor celor care și-au adus contribuția ca Brikston să fie astăzi o companie solidă pe piața materialelor de construcții. Suntem onorați de încrederea ce ne-a acordat-o noul proprietar și avem credința că împreună vom reuși adaptarea la valorile și tradiția familiei Leier. Accesul la resursele și experiența grupului Leier precum și încrederea mea în performanța echipei Brikston, pot conduce la o nouă etapă de dezvoltare”, declară Adrian Mînzat. Compania din Iași, în care lucrează peste 210 angajați, a împlinit o jumătate de secol de activitate pe piața românească a materialelor de zidărie și finisaje, din care ultimii 10 ani sub brandul Brikston. În anul 2007, pachetul majoritar de acţiuni al fostei Ceramica SA a fost preluat de către fondul privat de investiţii Advent International, moment în care au fost efectuate schimbări esentiale în cadrul companiei. Cu ajutorul noii echipe de management și datorită investițiilor majore în liniile de producție, branding și cercetare-dezvoltare, Brikston a ajuns la un volum anual al vânzărilor de aproximativ 350.000 mc de cărămidă și blocuri ceramice si la peste 20 milioane de euro cifra de afaceri în 2018. Modernizarea companiei a dus la transformarea acesteia dintr-un jucator regional într-un jucător național. Produsele Brikston sunt prezente atât în toate județele țării, cât și pe piețele din Republica Moldova și Ucraina. „Performanța se datorează seriozității cu care am tratat fiecare partener și atenției pe care am acordat-o calității produselor Brikston. În decursul primilor ani de la lansarea mărcii, cota de piață Brikston s-a triplat ajungând la 19% în perioada 2011-2013. Rezultatele au fost obținute prin extinderea zonei de vânzare, prin dezvoltarea gamei de produse și, nu în ultimul rând, prin menținerea calității produselor. Expansiunea Brikston a fost posibilă grație accentului pe care l-am pus pe nevoile partenerilor noștri și datorită investirii în oferirea unor servicii cât mai performante și complexe”, declară Iulian Mangalagiu. „Schimbarea acționarului majoritar înseamnă o nouă etapă pentru companie. În timpul în care fondurile de investiții au fost acționari majoritari compania s-a schimbat radical. S-au investit peste 30 milioane de euro în linia C3, în prepararea nouă, dar și în utilaje în carieră, motostivuitoare, etc. Cu venirea grupului Leier ca acționar majoritar, compania are șansa unui nou ciclu de dezvoltare, iar pașii pe care acesta îi va face se vor vedea în perioada următoare. Brikston, împreună cu echipa de top management, era pregatită de mult timp pentru o astfel de schimbare. Principalul domeniu de activitate al grupului Leier, fondat în 1965, îl constituie industria prefabricatelor din beton simplu și armat, a cărămizilor și blocurilor ceramice. „Ne dorim de mult timp să ne dezvoltăm în România și să creștem prezența noastră în această țară. Brikston, prin performanțele de care a dat dovadă, ne va permite să oferim clienților noștri o gamă mult mai largă de produse și să menținem standardele înalte de calitate cu care i-am obișnuit până acum” , spune Michael Leier, CEO Leier. (E.M.)