Breaking News

O cercetătoare a lansat o carte despre dezvoltarea sculpturii în R. Moldova

Un volum intitulat „Compoziţii tematice în sculptura moldovenească: anii 1940–2010”, semnat de doctorul în studiul artelor, Ana Marian, a fost lansat astăzi la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, informează MOLDPRES.

Solicitată de agenție, Ana Marian a menționat că volumul prezintă o privire de ansamblu asupra anilor 1940-2010, care, în cele 272 de pagini, include arta populară, perioada interbelică cu creația lui Alexandru Plămădeală, perioada realismului socialist, decăderea acestui stil și în sfârșit, perioada contemporană cu creatori mari așa cum a fost regretatul Tudor Cataraga și alți sculptori, pe care îi avem în prezent: Ion Zderciuc, Ioan Grecu, Mihai Damian, Constantin Constantinov și mulți alții.

Potrivit autoarei, scopul lucrării a fost de a întruni mai multe materiale, care au existat periodic sub formă de pliante, cataloage, care și-au permis sculptorii, ceramiștii să le editeze, și acest material fragmentar a fost adunat într-o carte, care ar prezenta o viziune de ansamblu asupra sculpturii moldovenești.

La rândul său, criticul de artă, doctorul habilitat în studiul artelor, Tudor Stăvilă a subliniat că aceasta este prima carte de sinteză despre evoluția sculpturii naționale, începând cu anul 1940 și terminând cu anul 2010. ”Timp de 70 de ani, noi nu am avut o monografie care să reprezinte evoluția, dezvoltarea, toate racursiurile timpurilor și a epocilor. A fost realismul socialist, a fost foarte multă sculptură ideologică prin intermediul comenzii de stat. Au fost anii ’70, când a apărut o nouă generație de sculptori. Au fost anii după ’90, când sculptura noastră a demonstrat că are valențe europene genetic programate”, a accentuat Stăvilă.

Născută în 1974, în Chișinău, Ana Marian a absolvit Facultatea de Arte Plastice și Design a Universității Pedagogice de Stat din Chișinău și, apoi a urmat doctorantura la Academia de Științe a Moldovei. În 2005, a susținut teza de doctor în studiul artelor și în 2007, în baza acesteia a editat prima monografie – ”Sculptura din R. Moldova”.