UE face apel la respectarea ”libertăţii de expresie şi de întrunire” în Algeria

Comisia Europeană a făcut apel marţi la respectarea ”libertăţii de expresie şi de întrunire” în Algeria, unde manifestaţiile continuă împotriva candidaturii preşedintelui Abdelaziz Bouteflika pentru un al cincilea mandat, relatează AFP.

”Când vorbim de manifestaţie, drepturile privind libertatea de expresie şi de întrunire sunt înscrise în Constituţia algeriană”, a declarat Maja Kocijancic, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, într-o conferinţă de presă la Bruxelles. ”Aşteptăm ca aceste drepturi să poată fi exercitate în mod paşnic şi să fie garantate în respectarea statului de drept”, a adăugat ea.

Maja Kocijancic a subliniat de asemenea ”importanţa parteneriatului dintre UE şi Algeria” şi a reafirmat angajamentul Bruxelles-ului ”pentru continuarea aprofundării relaţiilor dintre părţi, în scopul creării unui spaţiu comun de stabilitate, democraţie şi prosperitate reciproce”.

Marţi, mai multe mii de studenţi defilau din nou în capitală şi în mai multe oraşe din Algeria împotriva candidaturii lui Bouteflika pentru un al cincilea mandat, respingând promisiunile şefului statului de a realiza reforme şi de a nu-şi duce până la capăt un eventual nou mandat.

”Mai mulţi candidaţi şi-au prezentat candidatura”, a constatat dna Kocijancic. ”Consiliului constituţional algerian îi revine acum să confirme dacă ei sunt în conformitate cu Constituţia şi legea electorală”, a mai spus ea.AGERPRES