Papa Francisc:Este nevoie de mai multe studii despre rolul femeilor diacon în primele secole ale Bisericii

Papa Francisc a declarat marţi că este nevoie de mai multe studii despre rolul femeilor diacon în primele secole ale Bisericii, care ar putea influenţa deciziile în ceea ce priveşte misiunea femeilor în organizarea actuală a Bisericii, potrivit Reuters.

Discutând cu reporterii în avion pe drumul de întoarcere din vizita sa în Bulgaria şi Macedonia de Nord, suveranul pontif a fost întrebat despre rezultatele unei comisii pe care a înfiinţat-o cu aproape trei ani în urmă pe acest subiect.

Diaconii, la fel ca preoţii, sunt slujitori hirotonisiţi ai bisericii şi, asemenea clericilor din biserica zilelor noastre, trebuie să fie bărbaţi. Aceştia nu pot oficia liturghia, dar pot predica, propovădui în numele Bisericii, oficia botezuri, ţine priveghiuri şi slujbe de înmormântare.

Cercetătorii au pus în discuţie rolul precis îndeplinit de femeile diaconi în Biserica timpurie.

Unii dintre aceştia susţin că femeile diacon slujeau doar pentru alte femei, ca în cazul riturilor de imersiune din ceremonia botezului, sau pentru a inspecta trupurile femeilor atunci când bărbaţii creştini erau acuzaţi de violenţă domestică şi aduşi în faţa tribunalelor Bisericii.

Alţi cercetători sunt de părere că, în acele vremuri, femeile diacon aveau drepturi depline şi erau pe picior de egalitate cu diaconii bărbaţi.

„Concluziile au fost diferite. Aceştia (membrii comisiei) au lucrat împreună dar au căzut de acord doar până la un anumit punct. Fiecare are o viziune proprie care nu se pune de acord cu a celorlalţi”, a spus Francisc.

„Aşa că au încetat să mai lucreze în cadrul comisiei şi analizează posibilitatea de a continua (individual)”, a spus acesta.

Comisia, alcătuită din şase femei şi şase bărbaţi, a fost condusă de un episcop. Aproape toţi membrii sunt teologi şi profesori universitari. Dintre cele şase femei, două sunt călugăriţe, iar patru sunt laice.

Au existat femei diacon la începutul istoricii Bisericii, dar suveranul pontif spune că încă nu se cunoaşte foarte clar dacă acestea erau hirotonisite, aşa cum se întâmpla în cazul diaconilor bărbaţi.

„Acest lucru nu este încă foarte clar”, a spus acesta. ”Unele voci susţin că există îndoieli şi că ar trebui realizate mai multe studii. Până acum nu este nimic (definitiv)”.

Biserica a renunţat cu totul la a permite femeilor să fie diacon în secolele ulterioare.

Papa Francisc şi predecesorii acestuia au exclus posibilitatea de a permite femeilor să devină preoţi.

Susţinătorii femeilor preot spun că existenţa unor dovezi potrivit cărora femeile diacon din primele secole ale Bisericii erau hirotonisite ar reprezenta premisa pentru ca un viitor papă să analizeze posibilitatea ca femeile să poată deveni preoţi.AGERPRES