Vineri, 8 martie, de la ora 17.00, în Foaierul Ateneului din Iași va avea loc prezentarea cărții “Bijuteriile Reginei Maria”, autor Diana Mandache. Invitatul acestui eveniment va fi istoricul Sorin Iftimie. “Istoria bijuteriilor regale, ca și a altor piese din metale prețioase cu valoare istorică, a fost metamorfică, regimul politic și legislația conturându-le drumul. Amintirea bijuteriilor reginei Maria se mai regăsește în fotografiile de epocă, în desenele inventarului din 1900, dar și într-o serie de documente precum listele bijuteriilor din 1902, corespondența, facturi, testament sau alte acte. Multe din bijuteriile Mariei au fost pierdute în Rusia bolșevică, doar puține s-au mai păstrat, o parte sunt exponate de muzeu, altele au intrat în posesia familiei, după moartea reginei, destinul lor identificându-se cu cel al moștenitorilor. Din vechile imagini a supraviețuit spiritual unei principese, apoi regine, posesoare a unei frumoase colecții de bijuterii, de la stilul victorian la stilul Teodora, de la un Art Nouveau impregnat de personalitatea sa deosebită la moda Art Deco mult simplificată, dominată în ultima parte a vieții de perle și diamante”, spune autoarea cărţii. Intrarea la eveniment este liberă. (E.M.)
Related Articles
Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a anunţat că voluntarii pe care doreşte să îi includă în echipa sa de comunicare vor fi remuneraţi
16 februarie 2021 09:36
Costel Alexe, președintele CJ Iași, a fost într-o vizită de lucru la Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Sfanta Maria Iasi
16 martie 2023 18:53
Check Also
Close
-
Președintele Iohannis sesizează CCR cu privire la legea pentru eliminarea celor 102 taxe15 noiembrie 2016 12:31