CEC Bank anunţă acordarea unui bonus de dobândă de 0,10 puncte procentuale la depozitele în lei pentru persoane fizice şi juridice, cu rata fixă a dobânzii, constituite prin intermediul canalelor alternative ale băncii: Internet Banking, Mobile Banking şi Phone Banking, potrivit unui comunicat al băncii.
„Prin acest demers ne dorim să impulsionăm migrarea clienţilor către mediul digital, un mediu care asigură o experienţă îmbunătăţită, în condiţii de siguranţă şi rapiditate a operaţiunilor bancare la distanţă, graţie celor mai noi şi moderne tehnologii implementate de bancă”, a declarat Laurenţiu Mitrache, director general – preşedinte al Comitetului de Direcţie al CEC Bank.
Astfel, depozitele la termen cu rată fixă a dobânzii, în lei, beneficiază de dobânzi de până la 4,10% în cazul depozitelor pentru persoane fizice constituite la termen pe 36 luni şi de până la 2,10% în cazul depozitelor pentru persoane juridice constituite la termen pe 12 luni. Sumele sunt garantate, conform legii, de Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar.
CEC Bank a încheiat anul 2017 cu un profit brut de 222,7 milioane de lei, aceasta fiind cea mai bună performanţă financiară din ultimii zece ani, a anunţat anul trecut banca.
De asemenea, la finele anului 2017, valoarea netă a bilanţului a fost de 31,651 miliarde de lei, în creştere cu 12% faţă de anul 2016.
Clienţii băncii beneficiau în 2017 de o reţea naţională de 1.217 ATM-uri şi 6.040 POS-uri.
CEC Bank este banca din top 10 cu cea mai extinsă reţea teritorială, cu un număr de 1.022 de unităţi, din care 480 sunt situate în mediul rural, păstrându-şi şi după anii de criza poziţia de lider pe acest segment. AGERPRES