Igor Dodon a promulgat o parte dintre legile aprobate prin asumarea răspunderii guvernului

Șeful statului Igor Dodon a anunțat astăzi că a promulgat o parte dintre cele nouă legi aprobate la 7 martie curent prin angajarea răspunderii guvernului în fața parlamentului, transmite MOLDPRES.

Igor Dodon a precizat că a identificat legile cu impact social și le-a promulgat în regim de urgență. Printre acestea se numără legea care prevede acordarea unui suport unic în sumă de 600 lei pentru beneficiarii de pensii și alocații sociale de stat, legea prin care a fost modificat mecanismul de indexare a pensiilor și legea care prevede intensificarea măsurilor de protecție socială a persoanelor cu merite deosebite față de stat.

Șeful statului a specificat că legile cu caracter economic sunt încă la examinare.

Săptămâna trecută, guvernul și-a asumat răspunderea pe mai multe legi. Potrivit Constituției Republicii Moldova, guvernul își poate angaja răspunderea în fața parlamentului asupra unui program, unei declarații de politică generală sau unui proiect de lege.