Turcia l-a acuzat marţi de ‘rasism flagrant’ pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, după ce acesta a afirmat că Israelul nu este statul-naţiune pentru toţi cetăţenii săi, ci doar pentru ‘poporul evreu’, relatează AFP.
‘Condamn acest rasism flagrant şi această discriminare’, a reacţionat pe Twitter Ibrahim Kalin, purtător de cuvânt al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan.
Circa ‘1,6 milioane de arabi/musulmani trăiesc în Israel. Vor reacţiona oare guvernele occidentale sau vor păstra încă o dată tăcerea sub presiune?’, a adăugat el.
Netanyahu a reiterat duminică faptul că Israelul nu este statul-naţiune pentru ‘toţi cetăţenii săi’, ci ‘doar pentru poporul evreu’, excluzând astfel populaţia arabă a ţării, declaraţie ce intervine în plină campanie electorală în vederea legislativelor din 9 aprilie.
Netanyahu a reacţionat astfel la o polemică declanşată de afirmaţiile făcute anterior pe o reţea de socializare de actriţa de comedie Rotem Selah. Actriţă şi manechin foarte popular, Rotem Selah a scris un text în apărarea drepturilor minorităţii arabe, care reprezintă 17,5% din populaţie, afirmând că ‘statul Israel este stat pentru toţi cetăţenii săi’.
Benjamin Netanyahu a reacţionat declarând că toţi cetăţenii, inclusiv arabi, se bucură de drepturi egale, dar a reamintit existenţa unei legi controversate, adoptată anul trecut, potrivit căreia Israelul este statul naţiune al poporului evreu. ‘Israelul nu este statul pentru toţi cetăţenii săi, întrucât potrivit legii fundamentale asupra naţiunii pe care am adoptat-o, Israelul este statul-naţiune al poporului evreu şi numai al poporului evreu’, a scris Netanyahu.
Premierul Netanyahu a fost acuzat de opoziţie că i-a diabolizat pe arabii israelieni înainte de alegeri, în scopul de a creşte rata de participare a alegătorilor de dreapta.
Arabii israelieni sunt în majoritate palestinieni care au rămas pe pământurile lor după crearea statului Israel în 1948 şi care susţin cauza palestiniană.
Susţinător ferm al cauzei palestiniene, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan critică cu regularitate politica israeliană, în pofida unui dezgheţ survenit în relaţiile dintre cele două ţări în 2016 după mai mulţi ani de criză diplomatică.AGERPRES