Papa Francisc critică banii „pătați de sânge” ai mafiei și laudă lupta „dificilă și riscantă” împotriva acesteia

 

Papa Francisc a criticat, luni, la Vatican, banii „pătați de sânge” obținuți pe căi ilicite de organizațiile mafiote italiene și „puterea nelegiuită” a acestora, încurajând totodată lupta pentru stârpirea lor. Afirmațiile au fost făcute de suveranul pontif în timpul unei întrevederi cu reprezentanții Direcției Naționale Antimafia și Antiterorism din Italia, informează AFP.

„Îi cer lui Dumnezeu, drept și plin de îndurare, să atingă inimile bărbaților și femeilor din diverse mafii, astfel încât aceștia să înceteze să mai facă rău, să se convertească și să-și schimbe viața. Banii din afaceri mafiote murdare și din crime sunt bani pătați de sânge, care aduc o putere nelegiuită”, a subliniat pontiful.

„Fenomenul mafiot, care este expresia unei culturi a morții, trebuie contracarat și combătut”, mai ales din moment ce „se opune radical credinței”, a completat acesta.

În timpul unei vizite istorice la Napoli, în martie 2015, Papa a condamnat organizațiile mafiote spunând că acestea „exploatează și corup tinerii”, săracii și persoanele defavorizate. „Reacționați cu fermitate la organizațiile care îi exploatează și îi corup pe tineri, care exploatează și îi corup pe cei săraci și slabi, prin comerțul cinic de droguri și prin alte fărădelegi. Nu lăsați să vă fie furată speranța! Nu lăsați ca tinerii voștri să fie exploatați de acești oameni”, a spus atunci Papa precizând: „corupția miroase atât de urât”.

Luni, suveranul pontif a lăudat munca „dificilă și riscantă” a celor care se află pe urmele organizațiilor tentaculare mafiote din Italia, subliniind pericolele la care sunt expuși atât ei cât și familiile lor. Activitatea acestora „necesită un plus de pasiune, simțul datoriei și forță spirituală”, a subliniat Papa. „Societatea are nevoie să fie curățată de corupție, de extorsiune, de contrabanda cu stupefiante și arme și de traficul de ființe umane printre care se află și copii transformați în sclavi”, a insistat suveranul pontif.

El a cerut specialiștilor să-și întărească acțiunile contra traficului de migranți, „cei mai slabi dintre cei slabi”.