POEMELE DE SÂMBĂTĂ

Porumbei negri, porumbei albi

Vibrațiile

mă fac să caut bucuriile sunetului

solul de pace trimis prin aer

invitație la dans și la iubire totală

fără de care nu ar mai exista

nici o declarație de pace

nici un război dezmembrat

în porumbei negrii de humă

Se simte în aer o apăsare

un călcâi purtător de săgeată

și de inimi zdrobită

așa cum în aer există zborul

care ne înalță

în rotocoale de fum

și de palme sprijinind cerurile…

Un înger se așează pe umărul meu

dictându-mi acest poem

început înainte să știu ce va fi

o dare de seamă

sau

străfulgerarea cosmică a eului meu.

Vibrațiile

mă fac să caut bucuriile sunetului

solul de pace trimis prin aer

invitație la dans și la iubire totală

fără de care nu ar mai exista

nici o declarație de pace

nici o iubire supusă

zborului dus înspre ceruri

de albi porumbei.

Porumbei negri, porumbei albi

Porumbei albi, porumbei negri

Porumbei negri, porumbei albi!

Întors pe dos

Întoarce-mă pe dos

cum ai întoarce fețele de pernă

ai grijă doar să nu-mi împrăștii

în neunde

durerea mea internă

Vezi inima în zbaterea ei crudă

și venele cum îmi străbat deșertul

sunt începutul, veșnicul sfârșit

din care-a apărut brutal,

încetul

Prin mine – scos la suprafață

poți să înveți anatomia

să mă presari pe iarbă ca pe-o față

să îmi separi

tristețea, bucuria

Organele interne stau ca-n palmă

ghicitul să ne-arate ochi deschis

durerile se-aprind cu foc de armă

le văd cum tremură

ieșind din vis

Întors pe dos aș fi și dacă lumea

s-ar arunca pe geam asupra mea

iar în cădere s-ar surpa pădurea

chiar dacă nu am folosit

securea!

Cosmos cu degetul la gură

Păstrez tăcerea lucrului primit

să fie tulburarea ne-ncepută

neconsumată clipa bucuriei

sub ambalaje să se dea pierdută.

Spațiul imens al timpului trecut

e doar firimitura celui ce urmează

din totul ce a fost necunoscut

lumina a-nceput să fie trează.

Sunt viu și vie mi-e speranța

de a rămâne cât să mă ridic

să prind de mână cutezanța

îndepărtării marelui în mic…

Păstrez tăcerea lucrului primit

să fie tulburarea ne-ncepută

neconsumată clipa bucuriei

sub ambalaje să se dea pierdută.

ADI CRISTI