Breaking News

Oana Florea despre convocarea unui referendum pe 26 mai: Momentul este total neinspirat

Deputatul PSD Oana Florea consideră că este o alegere „neinspirată” organizarea unui referendum naţional pe 26 mai în acelaşi timp cu alegerile europarlamentare, susţinând că preşedintele Klaus Iohannis găseşte în această propunere un motiv pentru a îşi face campanie electorală.

„Este dreptul lui (al preşedintelui Klaus Iohannis – n.r.) să facă asta, dar cred că momentul este total neinspirat pentru că mi-aş fi dorit foarte mult ca la aceste alegeri să vorbim despre rolul României în UE, despre fonduri europene, despre românii care muncesc în afară, despre drepturile acestora. Era o ocazie extraordinar de bună să lămurim foarte multe aspecte ce ţin de UE. Acum parazitând această temă cu orice altă temă internă, nu cred că este oportun. Pe mine, personal, nu mă mai miră nimic din mandatul domnului Iohannis. Probabil că găseşte în asta încă o rampă pentru a-şi face campanie electorală”, a declarat Florea, la Parlament.

În opinia sa, tema Justiţiei poate fi abordată oricând. „Putea să lase aceste alegeri să fie libere, pe o temă atât de importantă despre rolul României în UE. Sunt două teme care ar avea dreptul la o dezbatere echilibrată fiecare în parte şi nu un mixaj”, a adăugat deputatul PSD.

Întrebată ce părere are despre afirmaţiile preşedintelui Iohannis potrivit cărora PSD este „un accident al democraţiei”, ea a răspuns: „Nu mă interesează, nu mă convinge, sunt foarte dezamăgită de mandatul lui Iohannis, iar acum, intrând în campanie electorală, nu mă aştept la declaraţii altfel”.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că este ”aproape hotărât” să convoace referendum naţional pe 26 mai, odată cu alegerile europarlamentare. În opinia sa, PSD este „un accident al democraţiei”. AGERPRES