Breaking News

Patriarhul, în predica de sărbătoarea Bunei Vestiri: Maica Domnului – ocrotitoarea mamelor; continuând cu avorturile, vom pieri ca popor

Maica Domnului este ocrotitoarea mamelor care nasc, a afirmat luni patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, care a tras un semnal de alarmă în ceea ce priveşte declinul demografic, precizând că, dacă ”vom continua cu avorturile, vom pieri ca popor”.

„În mod deosebit, Maica Domnului este ocrotitoarea mamelor care nasc copii. De aceea, sâmbăta trecută, ne-am bucurat când am văzut că ‘Marşul pentru viaţă’, care înseamnă dorinţa ca femeilor însărcinate să nu-şi mai piardă sarcina, a devenit foarte popular. La început, acest marş pentru viaţă a fost organizat în câteva oraşe. Acum însă s-a ajuns ca ‘Marşul pentru viaţă’ şi alte manifestări din timpul acestei luni, martie, consacrată deci vieţii sau copiilor care trebuie să se nască, a ajuns în 600 de localităţi din România şi Basarabia, Republica Moldova. Majoritatea acelora care participă la această manifestare în favoarea vieţii şi în favoarea mamelor însărcinate este formată din tineri, dar şi oameni mai în vârstă, care-şi dau seama că, dacă noi continuăm – poporul român – cu miile de avorturi, câteva milioane până acum, din 1960 şi până acum, vom pieri ca popor. Diminuăm foarte mult. Ne aflăm în declin demografic. Numărul naşterilor este mai mic decât numărul înmormântărilor”, a subliniat patriarhul, în predica ţinută la slujba de Buna Vestire.

În opinia acestuia, „‘Marşul pentru viaţă’, în primul rând, are un aspect spiritual”, pentru că „avortul, în limbajul bisericesc, canonic, se numeşte pruncucidere, adică uciderea pruncilor, în pântecele mamei lor”, dar şi unul social, prin „faptul că se nasc din ce în ce mai puţini copii şi populaţia României s-a diminuat deja cu câteva milioane în ultimii 20 sau 30 de ani”.

„Deci, avem în Maica Domnului ocrotitoare a femeilor care nasc, care devin mame, ocrotitoare a părinţilor copiilor, nu numai a mamelor, ci şi a taţilor şi ocrotitoare a familiilor care, deşi nu au copii, adoptă copii, cresc copii, pe care-i adoptă de la alte familii care au copii mai mulţi. Şi prin aceasta arătăm cât de mare este binecuvântarea vieţii, cât de mare este binecuvântarea de a da naştere la prunci”, a mai spus patriarhul.

Credincioşii ortodocşi, greco-catolici şi romano-catolici prăznuiesc, pe 25 martie, Buna Vestire. Sărbătoarea Bunei Vestiri este legată de vestea adusă de Arhanghelul Gavriil Fecioarei din Nazaret, când i se închină cu cuvintele „Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei” (Luca 1, 28). Evanghelia Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca arată cum Arhanghelul Gavriil a fost trimis către Fecioara Maria din Nazaret pentru a-i vesti că a fost aleasa de Dumnezeu să aducă în lume pe Fiul Său, spre mântuirea oamenilor (Luca 1, 26-38). AGERPRES