Fostul procuror şef al DNA Laura Codruţa Kovesi s-a prezentat, luni dimineaţă, la Secţia 18 Poliţie pentru a semna controlul judiciar instituit în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă în legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI Nicolae Popa.
Întrebată de jurnalişti cum vede şansele sale de a ocupa funcţia de şef al Parchetului European, în condiţiile în care nu are voie să părăsească ţara, Kovesi a spus că nu se poate pronunţa deocamdată asupra modului în care ultimele măsuri la adresa sa vor influenţa rezultatul votului pentru această funcţie.
„O să vedem, nu ştiu ce se va avea în vedere atunci când se va negocia, o să vedem care va fi decizia, cât de mult au fost influenţate negocierile de evenimentele din ultima perioadă, este greu să spunem de acum că se va întâmpla într-un fel sau altul”, a declarat Kovesi.
Ea a arătat că şi-ar dori să activeze în continuare la Ministerul Public.
Pe 28 martie, Laura Codruţa Kovesi a fost plasată sub control judiciar de procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă în legătură cu aducerea în ţară a fostului director FNI Nicolae Popa.
Kovesi are mai multe interdicţii, ea neavând voie să părăsească ţara şi să vorbească cu presa despre dosarul în care este cercetată. De asemenea, nu poate activa ca procuror la Parchetul General. AGERPRES