Mai mulţi deputaţi PSD propun, într-o iniţiativă legislativă, majorarea de la 10 la 20 salarii minime brute pe ţară a ajutorului public judiciar în materie civilă, din care se plăteşte onorariul avocatului, expertului sau sunt achitate alte taxe judiciare, de această mărire urmând să beneficieze persoanele care au venitul mediu net lunar pe membru de familie sub 1.000 de lei.
Propunerea legislativă de modificare, în acest sens, a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă a fost iniţiată de 21 deputaţi PSD.
Potrivit proiectului, valoarea ajutorului public judiciar acordat, separat sau cumulat, nu poate depăşi, în cursul unei perioade de un an, suma maximă echivalentă cu 20 de salarii minime brute pe ţară, faţă de 10 salarii minime brute cum este în prezent.
Conform legii, ajutorul public judiciar se acordă pentru plata onorariului avocatului, plata expertului, traducătorului sau interpretului folosit în cursul procesului, plata onorariului expertului judecătoresc, scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare.
Proiectul mai prevede că vor beneficia de ajutor public judiciar persoanele care au venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, sub 1.000 de lei, în loc de sub 300 de lei, cum este în prezent. Totodată, persoanele care se situează la un nivel al venitului mediu net sub 2.000 de lei, în loc de sub 600 de lei, cum este în prezent, vor beneficia de o reducere de 50%.
De asemenea, proiectul prevede şi acordarea scutirii de taxe judiciare de timbru în valoare mai mare de 5.000 de lei a persoanelor care dovedesc incapacitatea obiectivă de plată cauzată de starea materială, dar care totuşi au un venit mediu lunar pe membru de familie mai mare de 2.000 de lei.
Iniţiativa legislativă cuprinde şi introducerea dreptului copiilor şi tinerilor aflaţi în întreţinere pe perioada finalizării studiilor, dar fără a se depăşi vârsta de 26 de ani, de a putea beneficia de ajutor public judiciar în materie civilă.
„Accesul liber la justiţie reprezintă un drept fundamental consacrat prin art.21 din Constituţie, precum şi prin art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. (…) Nu de puţine ori s-a semnalat faptul că taxele judiciare de timbru excesiv de mari fac ca justiţia să devină un lux inaccesibil celor lipsiţi de posibilităţi materiale”, arată iniţiatorii în expunerea de motive.
Ei menţionează că limita veniturilor persoanelor care beneficiază de ajutor public judiciar prevăzută în prezent a fost stabilită la nivelul anului 2008 şi a rămas neschimbată de atunci.
Iniţiatorii citează din programul de guvernare 2018-2020, în care se menţionează, la capitolul justiţie, „reducerea taxelor judiciare de timbru atunci când obiectul acestora este evaluabil în bani” şi „acordarea de către avocaţi a unei consultaţii anuale gratuite celor care îndeplinesc condiţiile pentru ajutorul public judiciar, prin revizuirea cadrului legal”.
Proiectul va intra mai întâi în dezbaterea Senatului, iar Camera Deputaţilor este for decizional. AGERPRES