Brenton Tarrant, care a ucis 50 de persoane în atacul din 15 martie asupra a două moschei din Christchurch, a apărut vineri pentru a doua oară în faţa justiţiei, judecătorul Cameron Mander solicitând realizarea unei expertize psihiatrice care să stabilească dacă acuzatul poate fi judecat pentru crimele comise, transmite AFP.
Australianului în vârstă de 28 de ani, acuzat de crimă pe 16 martie, i-au fost aduse la cunoştinţă alte 49 de capete de acuzare de crimă, precum şi 39 de tentativă de crimă, conform dpa.
Scurta audiere de vineri a avut loc prin intermediul unei legături video din închisoarea de maximă siguranţă aflată în Auckland, unde atacatorul a fost închis în condiţii de izolare după arestarea sa, la scurt timp după comiterea masacrului.
Suspectul a rămas nemişcat şi calm pe durata întregii audieri, care a durat aproximativ 20 de minute. Mai mulţi membri ai familiilor victimelor au fost prezenţi la şedinţă.
Tribunalul nu l-a întrebat pe acuzat cum intenţionează să pledeze: vinovat sau nevinovat.
Ucigaşul a refuzat avocatul numit din oficiu după prima sa apariţie în faţa justiţiei pe 16 martie, ceea ce a stârnit teama că acesta doreşte să se apere singur şi că va folosi procesul ca pe o platformă de propagandă. Cu toate acestea, doi avocaţi din Auckland, Shane Tait şi Jonathan Hudson, au fost prezenţi în timpul şedinţei pentru a-l reprezenta.
Potrivit ultimului bilanţ, 24 persoane sunt încă spitalizate, dintre care patru în stare critică. Printre aceste ultime victime aflate în stare gravă se numără şi o fetiţă în vârstă de 4 ani.
Următoarea audiere este prevăzută să aibă loc pe 14 iunie. AGERPRES