Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că i-a transmis o scrisoare ambasadorului Ucrainei la Bucureşti, în care îi cere explicaţii cu privire la motivele pentru care i s-a refuzat intrarea în Ucraina, menţionând că a informat şi Partidul Popular European în legătură cu acest incident.
„Eu consider că este inacceptabil să refuzi intrarea în Ucraina a unui om fără să dai nicio explicaţie, nu contează despre cine este vorba. (…) Eu de 20 de ani nu m-am apropiat de graniţa cu Ucraina, cu toate că am avut invitaţii, nu m-am apropiat şi ceea ce susţine ambasadorul Ucrainei la Bucureşti este o dezinformare, ca să nu spun altfel, pentru că nu are nicio legătură cu adevărul”, a afirmat Kelemen Hunor la Parlament.
El a adăugat că a vorbit şi cu ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, care a fost „prompt şi categoric”.
„Am vorbit şi astăzi cu domnul Meleşcanu, e la Bruxelles. Când se întoarce, atunci ne vom întâlni. A fost foarte prompt, foarte categoric şi sunt convins că ei, prin canalele diplomatice, au cerut explicaţii de la ucraineni, fiindcă ei au încălcat şi tratatul de bază între România şi Ucraina şi alte acorduri internaţionale. Mai mult nu ştiu care sunt uzanţele, dar după ce am trimis documentele, m-au asigurat şi domnul Meleşcanu, şi Consiliul de la Odesa că au cerut amănunte, detalii, informaţii de la partea ucraineană”, a arătat liderul UDMR.
Kelemen Hunor a spus că o explicaţie privind interdicţia de intra în Ucraina ar putea fi poziţia pe care a avut-o în urmă cu câţiva ani la adoptarea în Parlamentul de la Kiev a unor restricţii la folosirea limbii materne în şcoli.
„Astăzi am trimis o scrisoare către ambasadorul Ucrainei din Bucureşti, o scrisoare prin care cer explicaţii”, a mai spus liderul UDMR, precizând că a informat şi Partidul Popular European.
Sâmbătă, preşedintele UDMR a anunţat că i-a fost refuzat „fără nicio explicaţie clară” accesul în Ucraina, unde intenţiona să participe la un eveniment dedicat împlinirii a 30 de ani de la înfiinţarea Uniunii Culturale Maghiare din Ucraina Subcarpatică.
„Am vrut să ajung în Ujhorod, unde prietenii noştri sărbătoresc cea de a 30-a aniversare de la înfiinţarea Uniunii Culturale Maghiare din Ucraina Subcarpatică. (..) Însă accesul mi-a fost refuzat fără nicio explicaţie clară. Mi-au comunicat doar, pur şi simplu, că nu pot intra în ţară. În aceste condiţii pot doar să transmit de aici cele mai bune urări Uniunii Culturale Maghiare din Ucraina Subcarpatică, membrilor şi simpatizanţilor acesteia şi, în acelaşi timp, îi asigur pe maghiarii din Transcarpatia de solidaritatea UDMR”, a scris, pe Facebook, liderul UDMR. AGERPRES