O pacientă de 57 de ani cu o tumoră tiroidiană gigant a fost operată de o echipă multidisciplinară de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Potrivit informaţiilor postate pe pagina de Facebook a unităţii medicale, pacienta este cu evoluţie lent favorabilă, conştientă, cooperabilă, în parametrii aşteptaţi. Ea are indicaţie de tratament oncologic adjuvant – radioterapie şi chimioterapie concomitente, la şase – opt săptămâni de la intervenţia chirurgicală.
Echipa multidisciplinară de medici (ORL, chirurgie toracică, endocrinologie, ATI) a pus diagnosticul: „tumoră tiroidiană gigantă, probabil malignă, cu invazie intertraheo-esofagiană; adenopatie spinală stângă; sindrom Gerhardt; hipertiroidism sever (în limbaj simplificat – cancer tiroidian cu invazia căilor respiratorii şi digestive)”.
Conform sursei citate, echipa chirurgicală mixtă ORL – chirurgie toracică a „îndepărtat toată tumora şi s-a montat tub traheal pentru respirat, având în vedere paralizia corzilor vocale prin invazia tumorală a nervilor recurenţi”.
Intervenţia chirurgicală a durat aproximativ nouă ore.
„Malignizarea (transformarea în cancer a guşii) este o complicaţie care apare la guşile vechi neglijate, de unde rezultă concluzia că orice mărire a glandei tiroide necesită consult şi investigaţii, ca primă etapă, prin medicul endocrinolog care stabileşte tratamentul şi, la nevoie, îndrumă pacientul către chirurg”, spune dr. Daniela Vrînceanu, medic coordonator Compartiment ORL din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Medicii atrag atenţia asupra faptului că oamenii trebuie să se prezinte din timp la consult. Diagnosticul pus de la apariţia primelor semne de boală, într-un stadiu incipient, face ca întreg tratamentul să poată avea rezultate mult mai bune pentru pacient, iar şansele sale de supravieţuire şi vindecare în diversele tipuri de cancer să crească considerabil, susţin specialiştii.
Pacienta de 57 de ani, fumătoare, cu guşă polinodulară voluminoasă şi hipertiroidie severă, s-a prezentat recent la SUUB. Ea se afla în evidenţa unui serviciu de endocrinologie, de unde a fost îndrumată către Secţia de chirurgie toracică de la SUUB. Pacienta urma un tratament endocrinologic din septembrie 2018, iar în ultimele trei luni a prezentat creşterea accentuată în volum a guşii, cu apariţia răguşelii, a dificultăţii la înghiţit şi apariţia senzaţiei de sufocare, mai precizează sursa citată. AGERPRES