PSD mai pierde un deputat care trece la Pro România. Dragnea, la mâna UDMR

Pro România, partidul înființat de Victor Ponta, mai ia de la PSD un deputat, ajungând la un număr de 22 de deputați, ceea ce îi creează mari problele lui Liviu Dragnea care rămâne la mâna UDMR.  Deputatul PSD de Argeș  Nicolae Georgescu s-a înscris în PRO România. Transferul, observă Realitatea.net, vine ”într-un context important, cu doar două zile înainte ca deputații să dea votul final cu privire la modificarea codurilor penale”.

Iată ce scrie, ca explicație a plecării sale, deputatul: ,, Astăzi, am decis să mă alătur unei echipe pe care o cunosc și în care mă regăsesc în ceea ce privește respectarea principiilor social-democrate adevărate. Sunt dezamăgit că în județul Argeș am ajuns ca valorile de stânga să fie reprezentate de un personaj precum Cătălin Rădulescu – ”Mitralieră”.
Voi susține lista PRO România pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, pentru că am încredere că oameni, precum comisarul european Corina Crețu vor ști să se bată la Bruxelles pentru a aduce mai multe fonduri europene necesare inclusiv dezvoltării județului Argeș”.

Dacă UDMR ”ia distanță de PSDragnea, supremația satrapului dispare în Camera Deputaților și va fi începutul căderii sale”, spune o sursă din Pro România.

C. Zamfir, AMPress