Fostul şef al Autorităţii Electorale Permanente, Daniel Barbu, candidat al ALDE pentru alegerile europarlamentare, a respins joi acuzaţiile DNA, precizând că nu a oprit niciun control la niciunul dintre partidele politice pe durata mandatului său la AEP.
„Nu am stopat, oprit, blocat (…) niciun fel de control la niciunul dintre partidele politice pe durata mandatului meu ca preşedinte al AEP. (…) Faptele sunt evocate, după părerea mea, parţial şi în bună măsură distorsionat de către DNA”, a afirmat Barbu, într-o conferinţă de presă.
DNA a anunţat miercuri că Daniel Barbu este urmărit penal în dosarul în care a fost pus sub acuzare şi trezorierul PSD Mircea Drăghici.
Fostul preşedinte AEP este cercetat pentru fapta de neurmărire, conform legii, a respectării destinaţiei subvenţiilor (prevăzută de articolul 10, litera b, teza a II-a din Legea nr. 78/2000).
Procurorii spun că în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că în perioada 27 mai 2017 – 27 februarie 2019, în calitate de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, Barbu nu ar fi urmărit, conform legii, destinaţia subvenţiilor acordate formaţiunilor politice. AGERPRES