Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a comunicat, miercuri, că în cazul morţii designerului Răzvan Ciobanu va fi dispusă o expertiză tehnică a autovehiculului, în urma căreia se va stabili cu exactitate dinamica producerii accidentului.
„Ancheta vizează circumstanţele producerii accidentului auto în care a fost implicată victima. Din investigaţii a rezultat că autovehiculul condus de numitul Ciobanu Răzvan a părăsit partea carosabilă în zona localităţii Săcele din judeţul Constanţa, a rulat aproximativ 850 de metri şi apoi s-a răsturnat din cauza denivelărilor. Conducătorul auto era singur în autovehicul şi nu purta centură de siguranţă, aspecte constatate cu ocazia cercetării la faţa locului de către experţi. În cauză urmează a fi dispusă efectuarea unei expertize tehnice auto, care va stabili cu exactitate dinamica producerii accidentului”, se arată în comunicat.
Conform aceleiaşi surse, Răzvan Ciobanu a fost proiectat în afara autovehiculului şi a fost găsit în apropiere, cu faţa în jos. Poziţia corpului a fost modificată de paramedicii SMURD, care au intervenit la faţa locului în urma unui apel la 112 şi au încercat manevre de resuscitare.
Procurorii precizează că au dispus şi efectuarea necropsiei, pentru stabilirea cauzelor decesului.
„Din concluziile preliminare (provizorii) ale medicului legist au rezultat următoarele: moartea numitului Ciobanu Răzvan a fost violentă şi s-a produs prin anemie acută, urmare a unui politraumatism cu ruptură de aortă cu hemoragie internă, ce a mai asociat ruptură pulmonară, hepatică şi de coloană toracală. Totodată, s-a stabilit că leziunile traumatice constatate la necropsie s-au putut produce în circumstanţele unui accident rutier prin lovire cu şi de corpuri dure şi prin comprimare între corpuri dure şi au legătură de cauzalitate directă cu mecanismul de producere a morţii”, se menţionează în comunicat.
Cu ocazia necropsiei, au fost prelevate şi probe biologice, analiza toxicologică urmând să fie făcută la Institutul Naţional de Criminalistică din Bucureşti, mai anunţă procurorii.
Creatorul de modă Răzvan Ciobanu a murit luni dimineaţă, după ce maşina pe care o conducea pe DJ 226, între localităţile Năvodari şi Săcele, a părăsit carosabilul şi a intrat în mai mulţi copaci. AGERPRES