Breaking News

USR si PNL ataca la CCR modificările aduse Legii referitoare la medierea şi organizarea profesiei de mediator

USR şi PNL au depus la Curtea Constituţională o sesizare de neconstituţionalitate cu privire la modificările aduse Legii nr. 192/2006 referitoare la medierea şi organizarea profesiei de mediator.

În ceea ce priveşte modificările aduse Legii medierii, USR apreciază că Parlamentul nu a ţinut cont de Decizia nr. 560/2018 a CCR, prin care Curtea a constatat că erau neconstituţionale mai multe prevederi prin care erau reintroduse obligaţiile încercării procedurii medierii anterior iniţierii unui proces şi dovedirii acestui fapt în faţa instanţei, respectiv era introdusă obligaţia judecătorului de a trimite părţile la mediere, în anumite cauze care se află pe rolul primei instanţe de judecată de mai mult de 18 luni fără a fi soluţionate, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

„Prin încălcarea efectelor erga omnes ale deciziei de constatare a neconstituţionalităţii, legiuitorul procedează într-un mod contrar comportamentului constituţional loial de care acesta trebuie să dea dovadă faţă de instanţa constituţională şi faţă de jurisprudenţa acesteia. Întrucât respectarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale constituie una dintre valorile care caracterizează statul de drept, obligaţiile constituţionale care rezultă din jurisprudenţa instanţei constituţionale circumscriu cadrul activităţii legislative viitoare. Or, prin adoptarea unei soluţii legislative similare cu cea constatată, în precedent, ca fiind contrară dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi art. 27 din Constituţie, legiuitorul acţionează ultra vires, încălcându-şi obligaţia constituţională rezultată din art. 147 alin. (4) din Constituţie”, se arată în textul sesizării.

Preşedintele USR Dan Barna a susţinut că Parlamentul ignoră flagrant decizii ale CCR.

„Când voiau să o înlăture cu orice preţ pe Laura Codruţa Kovesi din fruntea DNA, liderii PSD şi ALDE invocau toată ziua comportamentul lipsit de loialitate constituţională de care ar fi dat dovadă aceasta, pentru că nu a anticipat ce avea să scrie CCR într-o decizie de peste câteva luni. Acum, când însuşi Parlamentul ignoră flagrant decizii ale Curţii Constituţionale, liderii PSD-ALDE nu mai văd nicio problemă. Este la fel ca la ‘abuzurile statului paralel’. Vorbesc continuu de abuzuri, dar principalele abuzuri sunt comise tocmai de ei”, a declarat Dan Barna, conform sursei citate.

Actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator a fost adoptată iniţial în 26 iunie 2018 de plenul Camerei Deputaţilor, ca for decizional.

În data de 3 iulie 2018 a fost formulată o sesizare de neconstituţionalitate de un număr de 96 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale PNL şi USR şi parlamentari neafiliaţi.

Pe 23 iulie 2018 a fost formulată sesizare de neconstituţionalitate şi de către preşedintele României.

Curtea Constituţională, prin decizia din 18 septembrie 2018, a declarat neconstituţionale mai multe dispoziţii.

În 24 aprilie, Camera Deputaţilor a adoptat din nou proiectul, fiind făcute mai multe modificări. AGERPRES