Ana Blandiana este laureata celei de-a treia ediţii a Premiului Naţional pentru Poezie „Lucian Blaga”

Ana Blandiana este laureata celei de-a treia ediţii a Premiului Naţional pentru Poezie „Lucian Blaga”, Opera Omnia, decernat joi la Casa Memorială din Lancrăm.

„Nu sunt foarte obişnuită să iau premii literare, cel puţin în ţară”, a afirmat Ana Blandiana, care s-a declarat emoţionată de faptul că a fost desemnată laureata acestui premiu care poartă numele lui Blaga, despre care care a apreciat că este „cel mai european dintre marii noştri poeţi interbelici”.

Alături de Ana Blandiana, pe lista finală a poeţilor nominalizaţi s-au aflat: Ileana Mălăncioiu, Ion Mureşan, Ioan Es. Pop, Nichita Danilov şi Ioan Moldovan. Comisia de analizare şi validare a nominalizărilor, prezidată de academicianul Nicolae Manolescu, a decis ca Premiul Naţional pentru Poezie „Lucian Blaga” să revină în acest an Anei Blandiana, membru corespondent al Academiei Române.

Câştigătorii primelor două ediţii au fost Adrian Popescu şi Emil Brumaru.

La evenimentul desfăşurat joi la Lancrăm au fost prezenţi preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, Irina Petraş, Daniel Cristea-Enache, Gabriel Chifu, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, primarul municipiului Sebeş, Dorin Nistor, precum şi membri ai familiei Blaga.

Ana Blandiana este una dintre cele mai proeminente figuri ale literaturii române contemporane, autoare a peste 100 de volume publicate atât în ţară, cât şi în străinătate. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, fondatoare a Fundaţiei Academia Civică şi a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighetu Marmaţiei, fiind, de asemenea, laureată a Premiului Herder. Din anul 2016 este membru corespondent al Academiei Române.

Iniţiat de Uniunea Scriitorilor din România – filiala Alba-Hunedoara, premiul reprezintă, pe de-o parte, un omagiu adus lui Blaga, iar, pe de altă parte, este recunoaşterea valorii unui alt poet român al zilelor noastre. Valoarea financiară a premiului este de 25.000 de lei, sumă impozabilă.

Bugetul total alocat pentru acest eveniment de către Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba este de 50.000 de lei. AGERPRES