CE confirmă scrisoarea lui Timmermans către autorităţile române privind modificarea codurilor penale

Comisia Europeană confirmă scrisoarea prim-vicepreşedintelui Frans Timmermans către autorităţile române şi reia afirmaţiile vizând activarea Cadrului privind Statul de Drept . De asemenea, conform lui Margaritis Schinas, purtător de cuvânt, CE se declară deschisă unui dialog activ şi constructiv cu autorităţile române şi pentru a lucra împreună pentru o Românie mai puternică în Uniunea Europeană. “Principalele îngrijorări se referă la evoluţiile vizând independenţa judiciară şi lupta efectivă împotriva corupţiei, inclusiv protejarea intereselor financiare ale UE, şi în special, la recent adoptatele amendamente la Codul Penal şi la Codul de Procedură Penală, care riscă să creeze o stiuaţie de impunitate de facto pentru infracţiuni. O eventuală legislaţie care ar permite apelurile extraordinare ar agrava situaţia sttului de drept”, a spus Schinas. El a precizat că, “în cazul în care îmbunătăţirile necesre nu sunt făcute în scurt timp sau sunt făcute demersuri negative, cum ar fi promulgarea recentelor amendamente ale codurilor penale, Comisia va activa  Rule of Law Framework (Cadrului privind Statul de Drept) fără întârziere şi va suspenda Mecanismul de Cooperare şi Verificare”. “Comisia îşi rezervă dreptul, în calitate de gardian al tratatelor, şi nu va ezita să lanseze proceduri de infringement unde va fi necesar. Obectivul comisiei rămâne acela de a ajuta autorităţile române să găsească soluţii pentru problemele referitoare la statul de drept. Comisia este dispusă să înceapă un dialog activ şi constructiv cu autorităţile române şi de a lucra împreună pentru o Românie mai puternică în Uniunea Europeană”, a menţionat MArgaritis Schinas. Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a avertizat într-o scrisoare trimisă preşedintelui Klaus Iohannis, preşedinţilor celor două Camere şi premierului Viorica Dăncilă şi datată 10 mai, că executivul european va declanşa o procedură preliminară activării Articolului 7 din Tratatul UE în cazul României dacă modificările la codurile penale vor intra în vigoare. (sursa: www.news.ro)