Firmele romanesti de mobila, comenzi şi contracte în valoare de cel puţin 1,2 milioane euro

Negocierile purtate de producătorii români de mobilă prezenţi la International Contemporary Furniture Fair New York se vor concretiza în comenzi şi contracte în valoare de cel puţin 1,2 milioane euro în perioada următoare, potrivit estimărilor expozanţilor, arată un comunicat al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, remis, joi, AGERPRES.

La ediţia din acest an, care a avut loc în perioada 19-22 mai, în pavilionul naţional al României au expus, pe o suprafaţă de 297 metri pătraţi, Carel Woodworks, Creative Concept, Global Art Production, Graphtec Design, Maer Import Export, Materia Studio, Montana Câmpeni, Pure Home Collections, Simex şi Sculptura Secuiască.

Standurile româneşti au fost vizitate, în cele patru zile ale târgului internaţional, de peste 1.500 de firme din Austria, Australia, Brazilia, Canada, Chile, Danemarca, Franţa, India, Italia, Mexic, Polonia, Portugalia, Spania şi Statele Unite ale Americii.

Organizatorii târgului au acordat uneia dintre firmele expozante, Global Art Production, un premiu pentru creativitatea amenajării standului propriu.

Producătorii români de mobilă au avut ocazia să îşi consolideze poziţia pe piaţă şi relaţiile cu partenerii din Statele Unite prin participarea, pentru al doilea an consecutiv, la International Contemporary Furniture Fair New York – ICFF, platforma americană pentru design global.

Firmele româneşti au expus produsele proprii, alături de peste 900 de companii din 72 de ţări din întreaga lume. Au fost prezenţi circa 38.000 de vizitatori profesionişti, cu peste 20% mai mulţi faţă de anul trecut. Printre aceştia s-au aflat peste 100 de firme de arhitectură şi de design interior din segmentul de top al dezvoltatorilor comerciali şi hotelieri din America de Nord, precum şi cele mai bune nume din zona de retail de lux şi boutique.

International Contemporary Furniture Fair New York acoperă toată gama de articole şi materiale utilizate în domeniul amenajărilor interioare, de la mobilă de interior şi exterior, covoare şi tipuri de podele, corpuri de iluminat, obiecte de decor, accesorii, textile, până la materiale şi tehnologii de acoperire a pereţilor, mobilier şi accesorii casnice pentru băi şi bucătării.

Participarea românească, pentru al doilea an succesiv, la International Contemporary Furniture Fair New York – ICFF, a fost organizată de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, în colaborare cu Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România.

Bugetul alocat evenimentului, prin Programul de Promovare a Exporturilor, este în valoare de 1.527.887 lei, fără TVA. AGERPRES