Breaking News

Lovituri aeriene comise de avioane ale regimului sirian au ucis duminică 12 civili

Lovituri aeriene comise de avioane ale regimului sirian au ucis duminică 12 civili, în provincia Idlib, ultimul bastion jihadist în nord-vestul ţării, potrivit unei organizaţii neguvernamentale, citate de AFP.

Patru dintre victime, între care o fetiţă, au fost ucise într-o piaţă din localitatea Maaret al-Noomane, a indicat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO). Ceilalţi opt civili au decedat în zone diferite ale provinciei Idlib, controlată de gruparea Hayat Tahrir al-Sham (HTS, fosta ramură a Al Qaida).

Provincia Idlib, precum şi sectoare ale provinciilor vecine Hama, Alep şi Lattakia, aflate de asemenea sub controlul HTS, sunt de la sfârşitul lunii aprilie ţinta unor raiduri intense ale regimului şi ale aliatului său rus, însoţite de confruntări sângeroase între jihadişti şi forţe loiale preşedintelui Bashar al-Assad.

În cursul luptelor, forţele proregim au recucerit localitatea Kafr Nbouda, situată în nordul provinciei Hama, potrivit OSDO şi agenţiei oficiale de presă siriene Sana.

Potrivit ONG-ului, peste 230 de civili au pierit în urma escaladării violenţelor din aprilie până în prezent. Peste 200.000 de persoane au fost strămutate în aceeaşi perioadă, a indicat ONU.

Idlib şi împrejurimile sale au făcut obiectul unui acord în septembrie 2018 între Moscova şi Ankara asupra unei „zone demilitarizate” care ar trebui să separe teritoriile aflate sub controlul rebelilor şi jihadiştilor de zone guvernamentale. Acest acord, aplicat parţial, a permis la vremea respectivă evitarea unei ofensive de anvergură a armatei siriene.

Forţele proregim au reuşit din aprilie să preia controlul asupra mai multor oraşe din sudul provinciei Idlib şi la nord de Hama.AGERPRES