CEEA CE ESTE MAI PUȚIN RĂU PENTRU NOI

Vinovățiile lui Liviu Dragnea ar putea să provoace dezastre în interiorul PSD. Actualul lider executive, Viorica Dăncilă surprinde printr-o stăpânire de sine bine temperată, fără a propune amorțirea partidului, ci, dincontra, sugerând că este necesară o mișcare continuă, funcție de feed back-ul pe care îl provoacă realitatea imediată. Viorica Dăncilă încă nu a fost supusă artileriei camarilei pesediste, a apropiaţilor lui Liviu Dragnea, gen Codrin Ștefănescu, cei care nu au ezitat să-și anunțe contraofensiva, chiar dacă prima grijă a președintelui executive a fost aceea de a-i da afară din funcțiile avute, dovedite a fi mult prea mari pentru cei câțiva neuroni prietenoși de care dispun.
PSD, ca partid, începe să fie prima urgență. Salvarea de la prăbușirea toată, prin implozia creată de arestarea lui Liviu Dragnea, devine prima grijă a celor conștienți că este timpul solidarizării tuturor forțelor conștiente în rândul celor care au ca intenţie doar salvarea partidului și nicidecum salvarea lor ca indivizi, cariere, ambiții.
Avem posibilitatea de a ne cunoaște mult mai bine, de a ne solidariza la modul concret cu un proiect viabil, în care subiectul principal devine interesul cetățeanului, salvarea acestuia din calea perturbațiilor, ce sunt inerente pe un drum atacat de vicisitudinile vremurilor.
Social democrații, paradoxal au o șansă în plus de a se debarasa de reflexul omului proverbial, al celui care le face pe toate, acoperit de platoșa inexpugnabilă a votului majoritar al tuturor membrilor de partid din țară. Nu mai vorbim de o majoritate reprezentativă, vorbim doar despre o majoritate participativă. Rigorile democrației noastre funcționale se bazează de fapt pe reprezentativitate, când comunitățile județene, de exemplu, își trimite delegații lor la centru, acolo unde în logica unui congres să-și aleagă conducătorul, astfel încât cei care l-au ales să aibă și posibilitatea relativ ușoară de a-l și destitui, dacă acesta greșește față de partid sau față de societate.
Liviu Dragnea s-a ascuns în spatele acestei imposibile destituiri, ce ar fi trebuit să adune din nou întreaga suflare a partidului, care să decidă, cu votul majoritar, despărțirea de Dragnea. Așa, o simplă hotărâre judecătorească l-a scos din joc, provocând pe lângă bucuria unora și îngrijorarea altora. Nu cred, ca o voce private, că acuzele aduse și transformate în condamnare sunt drepte, decât dacă s-a decis din nou constituirea unui exemplu dat sub formă de învățătură de minte, cine face ca el, ca el să pățească!
De ce cred că a ne aflăm în fața ignorării unei cutume, venită nu din realitatea postdecembristă, ci chiar din vechimea de dinaintea lui 1989, când o astfel de practice, pentru care Liviu Dragnea a fost băgat la pușcărie, era o practică frecventă, ajunsă la stadiul reflexului care nu făcea rău nimănui, atâta timp cât se lucra pentru partid, care oricum era ”în toate cele ce sunt”. Evidența devine copleșitoare în momentul în care aceasta susține ideea principală a momentului, aceea prin care s-a făcut tot posibilul ca Liviu Dragnea să dispară din postura celui care face valuri, a celui care nu ascultă de recomandările de la Bruxelles, nu pentru că ar avea altceva de spus sau altceva de făcut, ci pur și simplu pentru că destinul său a fost cel al unui Gică contra perdant. Trebuie să recunoaștem că fostul lider maxim al social-democraților s-a aruncat într-un război mult prea mare pentru potențialul său, dovedit a fi mult mai mic decât ambițiile ce l-au mânat în luptă.
Acum, când PSD a scăpat de eșarfa roșie, cu ajutorul căreia pesediștii au avut ochii legați și mintea presată până la amorțire, este timpul unei reveniri, a unei fețe stropite cu apă, astfel încât dezmeticirea să fie imediată. Timpul nu mai așteaptă. Evenimentele se succed într-un ritm galopant, oferind opoziției o nerăbdătoare brambureală, o confuzie atent întreținută astfel încât rezultatele la europarlamentare ale PNL și USR-PLUS să fie confundate cu procentele de care cele trei partide ar dispune și în Parlamentul României. Eroarea aceasta este pe punctul de a-i umple de ridicol, în momentul în care s-ar arunca în luptă pe urmele lui Rareș Bogdan, portdrapelul opoziției în marșul lor bezmetic înspre Fata Morgana a preluării puterii.
De fapt, dincolo de potența aflată la un nivel iluzoriu, mai există și semnalele unei capcane în care au mai căzut în 2016 cei care au preluat puterea cu ajutorul PSD, amintind astfel despre dezastroasa guvernare a lui Cioloș. Poate de aceea liberalii și useriștii, în general, suflă astăzi și în iaurt, când se simt împinși din spate, de entuziasmul mulțimii, spre guvernare. Este timpul ca PSD să-și revină, dacă mai poate, căci dacă nu, țara se va prăbuși peste nepriceperea unora care se recomandă a fi salvatorii națiunii!
Vai de mama noastră cu așa salvatori! Vai de mama noastră cu așa PSD. Suntem condamnați la a ne alege nu ceea ce este mai bun pentru noi, ci doar ceea ce este mai puțin rău pentru noi.
ADI CRISTI