Acţiuni desfăşurate la Iaşi cu ocazia Zilei Transportatorului

Compania de Transport Public (CTP) Iași sărbătorește în această lună Ziua Transportatorului, marcând astfel 90 de ani de la introducerea autobuzului în orașul nostru. Cu această ocazie, CTP va organiza o serie de activități dedicate publicului larg, dar și angajaților instituției, pentru a marca importanța acestei zile în societate. Astfel, ieșenii sunt invitați în perioada 7 – 13 iunie la o serie de acțiunile, ce se vor desfășura după următorul program:

– 7 iunie, în intervalul orar 10.00 – 14.00 – Ziua porților deschise la Secția nr. 1 din Tudor Vladimirescu. În după amiaza aceleași zile, începând cu ora 18.00, ieșenii sunt invitați la vernisajul expoziției fotografice „Autobuzul ieșean la 90 de ani”. Expoziția este dedicată împlinirii a 90 de ani de la introducerea în circulație la Iași a primelor autobuze urbane, în anul 1929. Expoziția marchează totodată deschiderea spre vizitare a sectorului „Autobuze / Troleibuze“ din cadrul Muzeului Transportului Public Iași. Acesta este structurat pe două paliere, unul interior, în incinta sediului administrativ, constituit dintr-o expoziție fotografică ce ilustrează cele 28 de modele de autobuze urbane care au circulat la Iași alături de autocare și troleibuze, și unul exterior, alcătuit dintr-o colecție de vehicule conservate și reabilitate în cadrul garajului. Expoziția exterioară permanentă cuprinde șase vehicule: microbuz TV, troleibuz Rocar 212E și autobuze de tip MAZ 103, Renault R312, Van Hool A 500 şi Berkhof Premier SB 250 Jonckheer, alte patru exponate cu valoare istorică urmând a fi incluse în curând.

– 7 iunie, ora 19.00 – Vizionarea piesei de teatru „Pijamale”, pe scena inedită a garajului de autobuze urmând să urce actori ai Ateneului din Iasi

7 iunie, în intervalul orar 16.00 – 19.00 – Flash mob susținut de dansatorii de la „The SKY” în câteva stații din oraș

13 iunie, ora 10.00 – Acțiune de ecologizare în Rond Tehnopolis

13 iunie 2019, ora 11.00 – Inaugurarea celui de-al doilea tramvai graffiti  la Rond Tehnopolis
. (E.M.)