Formula 1: Lewis Hamilton, învingător în MP al Canadei

Ferrari a ratat prima victorie din 2019, în urma unei decizii a comisarilor de cursă, după ce Sebastian Vettel s-a considerat că l-a pus în pericol pe Lewis Hamilton, printr-o manevră în timpul cursei. Plecat din pole position, Sebastian Vettel a condus mare parte din cursă, dar după singura oprire la boxe a început să piardă teren în faţa lui Lewis Hamilton. Pus sub presiune, Vettel a ratat frânarea într-o şicană în turul 48 din cele 70 programate şi la revenirea pe traseu a iesit chiar în faţa lui Hamilton. Cei doi au fost aproape de coliziune, una evitată în ultimul moment.  Comisarii de cursă au intervenit şi au dictat penalizarea lui Vettel cu cinci secunde, în condiţiile în care pe pistă, diferenţa la momentul sancţiunii era de 2.5 secunde. “Nu, nu, nu. Nu la modul ăsta. Unde trebuia să mă duc? E o minune ca n-am intrat în zid”, a exclamat Vettel prin radio, după terminarea cursei. Vettel şi-a pierdut în mod vizibil concentrarea pe final şi a pierdut mai mult timp, menţinându-se la limita locului doi, în faa coechipierului Charles Leclerc. După cursă, nervos, Vettel nu s-a mai prezentat la interviurile televizate şi nici nu s-a mai prezentat pe podiumul de premiere, o situaţie care nu s-a mai înregistrat în istoria recentă a Marelui Circ. Ordinea la finalul cursei de la Montreal: 1 Hamilton; 2 Vettel; 3 Leclerc; 4 Bottas; 5 Verstappen; 6 Ricciardo; 7 Hulkenberg; 8 Gasly; 9 Stroll; 10 Kvyat. (sursa: www.onlinesport.ro)