Un spectacol pentru toate vârstele va avea avanpremiera vineri, 14 iunie, pe scena mare de la Teatrul „Luceafărul”. Intitulat „Oeaşul”, spectacolul-concert a pornit de la o idee a criticului de teatru Oltița Cîntec și s-a materializat într-un scenariu ale cărui versuri sunt semnate de Bobi Dumitraș, regia muzicală, de Bobo Burlăcianu, scenografia și video designul, de Andrei Botnaru. „Oraşul este un organism fluid care produce, hrăneşte şi la rândul său se hrăneşte cu indivizi. Prieten și potrivnic în egală măsură, ne e și casă și străinătate. Este ca o relație de prietenie erodată, în care nu mai trebuie să fii diplomat. Câteodată îl iubim, câteodată îl detestăm și întotdeauna facem cumva sa mergem mai departe împreună.Spectacolul Orașul prezintă aspecte ale traiului într-o metropolă. Zone rezidențiale de la periferie în care se construiește permanent și haotic, traficul aglomerat prin care un autobuz reumatic se chinuie să-și facă loc, entuziasmul unei studente proaspăt ajunse în oraș, punctul de vedere al gândacilor de bucătărie, un copil foarte ocupat care face slalom printre multe activități extrașcolare, șugubețele gropi din asfalt care apar spontan sau o profesoară evazionistă care oferă meditaţii pe furiș, toate se asamblează în scenă pentru a compune imaginea acestui gigant imaginar în care ne facem veacul zi de zi.Orașul e un adversar redutabil şi prietenos, cu care ne luptăm zilnic cu sportivitate și respect, pe care îl iubim sau îl detestăm, după caz, dar rămânem mereu împreună. Suntem cu toţii stafide într-o prăjituiră din ciment”, afirmă artiștii trupei Fără zahăr. Distribuția este exclusiv feminină: Carmen Mihalache, Liliana Mavriș Vârlan, Beatrice Volbea, Elena Zmuncilă sunt actrițele care cântă la intrumente și vocal, care animă atmosfera, reconstituind în scenă peisajul citadin. Spectacolul de vineri începe la ora 19, iar prețul unui bilet este 12 lei. O altă reprezentație este programată vineri, 21 iunie, de la aceeași oră. Premiera oficială a producției „Orașul” va avea loc în Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (ediția a XII-a, 3-10 octombrie). „Introducerea unui asemenea tip de spectacol în repertoriu este parte a intențiilor noastre artistice de a oferi publicului forme de expresie teatrală diverse, moderne, atrăgătoare. Colaborarea cu Bobo Burlăcianu și Bobi Dumitraș a fost foarte spumoasă, repetițiile derulându-se în spiritul ludic care îi caracterizează pe muzicieni și care le-a adus celebritatea”, afirmă criticul de artă Oltița Cîntec. Biletele pot fi achiziționate de la casieria Teatrului Luceafărul sau de pe platforma www.bilet.ro. (E.M.)