Alte trei persoane au murit din cauza gripei. Numărul total de decese a ajuns la 35

Institutul Naţional de Sănătate Publică anunţă că au fost confrmate încă trei decese cauzate de virusul gripal, fiind vorba despre un bărbat de 75 de ani, din judeţul Mureş şi două femei, din judeţul Argeş şi, respectiv, Capitală. Numărul total al deceselor a ajuns la 35, în sezonul 2017-2018.

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) informează, luni, prin Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile (CNSCBT), că, pe 12 februarie 2018, a fost confirmat decesul din cauza virusului gripal B, în cazul unei femei de 80 de ani, din Bucureşti, aceasta având condiţii medicale preexistente.

Două zile mai târziu, a fost confirmat un alt deces din cauza gripei. Mai exact, un bărbat în vârstă de 75 de ani din judeţul Mureş a murit, confirmat fiind cu virus gripal tip B şi având, de asemenea, condiţii medicale preexistente.

Totodată, pe 18 februarie 2018, o femeie de 47 de ani din judeţul Argeş a murit, confirmată cu virus gripal tip B, dar fără condiţii medicale preexistente cunoscute.

Advertisement

Niciunul dintre ei nu era vaccinat antigripal.

Numărul total de decese de la debutul sezonului 2017-2018 a ajuns astfel la 35.

Ministerul Sănătăţii a transmis populaţiei o serie de măsuri care trebuie luate la nivelul atât al spitalelor, şcolilor sau al farmaciilor, cât şi de fiecare persoană în parte, pentru a preveni eventuale îmbolnăviri cu gripă. Astfel, managerii de spitale au obligaţia să se asigure că sunt respectate cu stricteţe măsurile igienico-sanitare în unităţile sanitare şi că personalul medical are la dispoziţie şi poartă echipamentul de protecţie.De asemenea, Ministerul Sănătăţii a solicitat direcţiilor de sănătate publică să prezinte, în cel mai scurt timp, o situaţie a stocurilor de medicamente antivirale specifice pentru gripă existente în spitale şi, după caz, să solicite suplimentarea stocurilor, astfel încât să fie disponibile medicamentele necesare pentru tratamentul pacienţilor internaţi.

Şi farmaciile trebuie să se asigure că au medicamente şi produse necesare prevenirii şi tratării gripei.

Totodată, avertizează MS, este necesar ca în grădiniţe şi scoli, în fiecare dimineaţă, cadrele medicale să realizeze un triaj, astfel încât să poată fi evitată răspândirea virusului gripal.