În cursul zilei de marți, 11 iunie, reprezentanții Ministerului Fondurilor Europene și cei ai Ministerului Sănătății au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Întărirea capacității Ministerului Sănătății de a pregăti și implementa proiectele Spitalelor Clinice Regionale de Urgență din Craiova, Iași și Cluj”. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Iaşi, printr-un astfel de proiect, a cărui valoare este de aproximativ 78 de milioane de lei (circa 16,4 milioane de euro), experții Băncii Europene de Investiții (BEI) vor asigura, alături de personalul Ministerului Sănătății, asistență tehnică pe parcursul derulării proiectului în scopul obținerii următoarelor rezultate: elaborarea caietelor de sarcini pentru serviciile și lucrările necesare implementării proiectelor celor trei spitale regionale; lansarea procedurilor de achiziție aferente și derularea lor; realizarea aplicațiilor de finanțare aferente acestor proiecte; dezvoltarea cadrului procedural pentru implementarea cu succes a proiectelor care vizează cele trei spitale; instruirea personalului echipei de implementare pentru buna gestionare a proiectelor. Proiectul menționat este finanțat prin Programul Operațional Asistență Tehnică 2014 – 2012, iar perioada de implementare este 1 februarie 2019 – 31 decembrie 2023. „Vreau să mulțumesc public Ministerului Sănătății fiindcă a fost consecvent în implementarea acestui proiect, lucru de care am luat cunoștință ieri, în timpul vizitei la București, când m-am întâlnit cu oficiali ai Ministerului Sănătății, ai Ministerului Fondurilor Europene și ai Comisiei Europene. Mulțumesc întregii echipe de la Iași care s-a ocupat de acest proiect vital pentru întreaga Regiune Nord – Est. Nu a fost ușor, mai ales din cauza opoziției consilierilor locali ai PNL, care voiau construirea Spitalului Regional de Urgență în comuna Miroslava, dar noi, cei care dorim binele Iașului, am mers mai departe cu proiectul, am alocat cel mai potrivit teren pentru o astfel de investiție, am realizat PUZ-ul, colaborând impecabil cu alte instituții ale statului, dintre care menționez Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, precum și Spitalul „Sf. Spiridon” și SMURD. De aceea, le sunt recunoscător pentru ajutorul dat domnilor rectori Viorel Scripcariu și Dan Cașcaval, președintelui Senatului UMF, doamna Ioana Grigoraș, precum și eminenților medici Diana Cimpoeșu și Dan Timofte de la Spitalul „Sfântul Spiridon”. Mai sunt pași de făcut și sunt convins că unii politicieni care nu au avut nicio legătură cu acest proiect vor începe să se laude cu cât de multe au făcut pentru această investiție!”, a declarat primarul Mihai Chirica. Reamintim că în cursul zilei de 12 aprilie 2019 reprezentanții Ministerului Sănătății au informat conducerea Primăriei Municipiului Iași că proiectul Spitalului Regional de Urgență de la Iași a fost votat favorabil de toți membrii Consiliului interministerial pentru cele trei spitale de urgență. După redactarea avizului, Ministerul Sănătății a demarat procedura de aprobare a indicatorilor tehnico – economici prin Hotărâre de Guvern, actul normativ fiind adoptat pe 14 mai 2019. Studiul de fezabilitate al Spitalului Regional de Urgență de la Iași a fost finalizat și prezentat pe 26 februarie 2019, la sediul Băncii Europene de Investiții din București, într-o ședință la care a participat și primarul Mihai Chirica, în prezența reprezentanților Ministerului Sănătății, băncii menționate, JASPERS și consultanților contractați. Totodată, în aceeași ședință a fost stabilită și modalitatea de finanțare a construcției acestora, respectiv prin intermediul Programului Operațional Regional – Axa Prioritară 14 – „Crearea infrastructurii spitalelor regionale de urgență”. Etapizarea finanțării prevede ca proiectele tehnice și studiile de fezabilitate să fie finanțate în actualul exercițiu financiar al Uniunii Europene, iar în următorul, 2021 – 2027, să fie alocate fonduri pentru construcție. Primăria Municipiului Iași a început demersurile pentru acest proiect la sfârșitul anului 2016. Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 373 / 25 noiembrie 2016, modificată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 170 / 5 mai 2017, a fost aprobată transmiterea unui teren în suprafață de 120.000 de metri pătrați, situat în zona Moara de Vânt, din domeniul public al Municipiului Iași și administrarea Consiliului Local Iași în domeniul public al Statului și administrarea Ministerului Sănătății. Municipalitatea ieșeană a realizat studiile de urbanism, de arpentaj cadastral (ridicarea topografică) și geotehnic și a obținut următoarele avize: de mediu, de oportunitate, al Comisiei de urbanism, al Comisiei de circulație, al Comisiei de versanți, ANIF, GIS Cadastru, Poliției Rutiere, SRI, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Agriculturii, Autorității Aeronautice Civile Române și Administrației Naționale „Apele Române”. Totodată, au fost obținut avizele pentru alimentare cu apă, canalizare, energie electrică, gaze naturale, telefonie, salubritate, securitate la incendiu, protecție civilă și sănătatea populației și, în cele din urmă, avizul unic din partea Consiliului Judeţean. În cadrul unei ședințe extraordinare organizate pe 21 martie 2018, Consiliul Local Iași a adoptat în unanimitate Planul Urbanistic Zonal pentru Spitalul Regional de Urgență. Până acum, proiectul Spitalului Regional de Urgență de la Iași a rămas cel mai avansat dintre cele trei incluse în programul național. Conform studiului de fezabilitate, Spitalul Regional de Urgență de la Iași va avea 850 de paturi, dintre care 776 pentru îngrijire medicală acută şi 74 pentru îngrijirea critică. De asemenea, unitatea medicală va deţine toate specialităţile unui spital de urgenţă, urmând a fi dotată cu tehnologie de ultimă generaţie. Valoarea proiectului este estimată la circa 470 de milioane de euro, din care 361 milioane construcția, iar 99 milioane dotările medicale. Durata de realizare a investiţiei, conform studiului de fezabilitate, este de 84 de luni, durata efectivă de construcţie fiind de 48 de luni.
Municipalitatea ieșeană ar putea investi circa 34 de milioane de euro în asigurarea infrastructurii de circulaţie către Spitalul Regional de Urgență, existând posibilitatea ca finanțarea să fie făcută și cu fonduri nerambursabile. (E.M.)