Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2018

Filozoful şi scriitorul Andrei Pleşu a primit luni, în cadrul unei gale care s-a desfăşurat la Teatrul Naţional din Capitală, Premiul Naţional al Uniunii Scriitorilor din România (USR) pentru anul 2018.

„Este o bucurie şi o onoare să decernez acest premiu al Uniunii Scriitorilor. Este vorba despre marele premiu. Important este că se decernează aceste premii. (…) Este foarte bine că această activitate se desfăşoară an de an. (…) Îl felicit pe domnul Pleşu pentru întreaga activitatea, pentru tot ceea ce a dat naţiunii române şi pentru ce a făcut pentru această ţară. Sincere felicitări”, a spus ministrul Culturii, Daniel Breaz, cel care i-a înmânat premiul scriitorului Andrei Pleşu.

Andrei Pleşu a spus că este „foarte mişcat” să fie în poziţia aceluia care capătă o asemenea înaltă distincţie.

„Sunt puţin mirat fiindcă niciodată nu m-am identificat foarte precis cu profesiunea de scriitor, pentru că pur şi simplu este o profesiune cu contur difuz”, a spus Pleşu.

Premiul Cartea de debut le-a fost înmânat scriitoarei Irina Roxana Georgescu, pentru „Noţiuni elementare”; Editura Cartea Românească, lui Mirel Taloş, „Colecţionarul de nuduri”, Editura Rao şi André Ferenc, „Szotag adó”, Editura Jelenkor (Propunerea Comisiei pentru minorităţi); Premiul „Mircea Ciobanu” lui Constantin Mateescu şi Andrei Novac; Premiul Cartea de traduceri i-a revenit lui George Volceanov, cu opera „W. Shakespeare – Regele Lear”, Editura Tracus Arte; Premiul Cartea pentru copii şi tineret Adinei Rosetti, pentru „Povestea kendamei pierdute”, Editura Arthur; Premiul Cartea de teatru lui Radu F. Alexandru, pentru „Ultima dorinţă”, Editura Polirom.



Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO


Premiul Cartea de critică, eseu şi istorie literară a fost înmânat lui Horia Roman Patapievici, pentru opera „Două eseuri despre paradis şi o încheiere”, Editura Humanitas, iar Premiul special i-a revenit lui Vintilă Mihăilescu, cu opera „Etnogeneză şi ţuică”, Editura Polirom şi lui Ioan T. Morar, cu „Şapte ani în Provence”, Editura Polirom.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO


Totodată, Premiul Cartea de poezie a fost obţinut de Ovidiu Genaru, cu opera „La opt, gaura cheii şi alte patimi”, Editura Junimea, iar Premiul Cartea de proză Gabrielei Adameşteanu, cu „Fontana di Trevi”, Editura Polirom.

Juriul pentru decernarea Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2018 (întrunit luni, 13 mai 2019) a fost alcătuit din: Dan Cristea (preşedinte), Daniel Cristea-Enache, Ioan Holban, Angelo Mitchievici, Vasile Spiridon, Alex. Ştefănescu şi Răzvan Voncu (membri). AGERPRES