Breaking News
Russian President Vladimir Putin heads the Cabinet meeting at the Novo-Ogaryovo presidential residence outside Moscow on Wednesday, March 5, 2014. (AP Photo/RIA Novosti, Alexei Druzhinin, Presidential Press Service)

Preşedintele Vladimir Putin le-a promis rusilor o creştere a nivelului de trai

Confruntat cu o nemulţumire în creştere a ruşilor, preşedintele Vladimir Putin le-a promis joi, în timpul sesiunii sale tradiţionale de întrebări-răspunsuri transmisă în direct la televiziune, că va creşte nivelul lor de trai, relatează joi AFP.

Salarii prea mici, creşterea preţurilor şi a tarifelor pentru serviciile publice, disparităţile regionale: primele întrebări adresate preşedintelui rus în timpul acestui exerciţiu anual s-au referit la problemele cu care se confruntă populaţia Rusiei.

“Linia directă” cu preşedintele constituie în fiecare an un prilej pentru ca Putin să promită rezolvarea problemelor cotidiene ale populaţiei, să-i critice pe responsabilii regionali şi să facă unele confidenţe cu privire la viaţa sa privată.

Organizat pentru a 17-a oară după instalarea la putere a lui Putin, în 1999, acest exerciţiu mediatic bine rodat durează în general între patru şi cinci ore. În acest an, el intervine într-un moment în care preşedintele rus şi-a văzut popularitatea sensibil diminuată, iar nemulţumirea şi îngrijorarea populaţiei în creştere, după anunţarea unor măsuri nepopulare în urmă cu un an, precum creşterea vârstei de pensionare sau majorarea TVA.

Putin a recunoscut dificultăţi provizorii legate de aceste măsuri, însă a dat asigurări că ele vor începe să-şi arate roadele şi beneficiile pentru situaţia economică. El a promis încă o dată “creşterea nivelului de trai, a nivelului veniturilor” populaţiei care scad continuu de mai mulţi ani şi a asigurat că vrea să rezolve probleme presante precum starea sistemului de sănătate sau problema gunoaielor.

În ajunul acestei sesiuni televizate, preşedintelui Putin i-au fost trimise circa un milion şi jumătate de întrebări, potrivit postului public Rossia 24.

Potrivit Institutului independent de sondare a opiniei publice Levada, două treimi dintre ruşi aprobă politica preşedintelui, cifră mare, însă în scădere accentuată după ce s-a situat între 80% – 90% imediat după anexarea Peninsulei Crimeea în 2014.

În condiţiile în care Federaţia Rusă este lovită, din 2014, de sancţiuni economice europene şi americane fără precedent, din cauza crizei ucrainene, “sărăcia a devenit o ruşine pentru Rusia”, a declarat luni influentul preşedinte al Camerei de Conturi din Rusia, Aleksei Kudrin, într-un interviu televizat, estimând că aceasta afectează peste 12 milioane de persoane din totalul de circa 146,7 milioane de locuitori ai Rusiei.

Chiar dacă autorităţile ruse nu s-au confruntat până acum cu o mişcare socială de amploare, nemulţumirea a fost exprimată în ultimele luni printr-o serie de contestări locale asupra unor probleme punctuale precum tratarea deşeurilor sau construcţia unei catedrale în Ural.

“Obiectivul principal al liniei directe este de a arăta că Vladimir Putin este cel mai bun apărător al intereselor poporului, că este preşedintele cel mai uman şi ultima speranţă pentru (a se face) justiţie”, explică pentru AFP analistul politic Konstantin Kalacev. Potrivit analistului, obiectivul este, înainte de toate, de “a creşte optimismul social”. “Astfel, preşedintele joacă rolul unei persoane căruia poţi să i te adresezi atunci când eşti cu totul disperat. Iar în acest stil, el place mult ruşilor”, susţine Kalacev.

Politica externă a Rusiei îi preocupă de asemenea pe ruşi, în condiţiile în care relaţiile dintre Moscova şi Occident se află la cel mai scăzut nivel de după Războiul Rece, otrăvite de dezacordurile asupra Siriei şi Ucrainei, scandalurile privind presupusa ingerinţă în alegeri şi de spionaj.

Dincolo de probleme economice şi politice, personalitatea preşedintelui suscită curiozitatea şi Putin îşi permite să facă unele mici aluzii la viaţa sa privată, strict protejată. “Aveţi timp să citiţi cărţi şi care este scriitorul dumneavoastră preferat?” “De ce purtaţi ceasul pe braţul drept?” “Cum este să fii preşedinte? Este greu?”, vor să ştie ruşii. AGERPRES