Preliminarii UEFA Champions League: CFR Cluj – FC Astana 3-1 (2-1)

După un început foarte dificil de meci, în care Astana a deschis scorul și s-a desprins la 2-0 la general, CFR Cluj a dominat categoric partida disputată pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”, a egalat situația până în minutul 26 și a ratat mai multe ocazii. Omrani (marcatorul primului gol și omul decisiv la a doua reușită) a înscris golul de 3-1 cu călcâiul și a obținut calificarea ardelenilor în turul II al preliminariilor Champions League. Maccabi Tel Aviv (Israel) este următoarea adversară a echipei lui Dan Petrescu. Au marcat: Omrani ’10, ’73, Postnikov ’26 (autogol) / Murtazayev ‘4. Au evoluat următoarele echipe: CFR Cluj: Arlauskis – Susici, Vinicius, Burcă, Camora – Djokovici, Bordeianu, Culio – Deac (Hoban ’86), Rondon (Costache ’66), Omrani (Pereira ’85); Astana: Eric – Rukavina, Postnikov, Simunovici, Beisebekov (Anicici ’81) – Logvinenko – Tomasov (Mubele ’62), Maevski, Sigurjonsson (Janga ’82), Murtazaiev – Rotariu. În turul II preliminar, CFR Cluj se va duela cu Maccabi Tel-Aviv, campioana din Israel. Meciul tur va avea pe loc pe 23/24 iulie, la Cluj, iar returul se va disputa pe 30/31 iulie. FC Astana va continua în turul al doilea preliminar al Ligii Europa, fază în care va evolua cu Santa Coloma din Andorra. (sursa: www.hotnews.ro)