Cea de-a II-a ediție a Forumului Național al Tinerilor în Domeniul Electoral, eveniment organizat de Comisia Electorală Centrală (CEC), Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova (PNUD) Moldova, s-a desfăşurat în perioada 19-21 iulie, la Chişinău. Forumul a reunit peste 150 de participanți cu vârsta cuprinsă între 18 – 35 de ani, reprezentanți a 17 organizații de tineret ale partidelor politice din Republica Moldova, transmite MOLDPRES.
Forumul Național al Tinerilor în Domeniul Electoral și-a propus să familiarizeze participanții cu procesele electorale și alegerile locale generale, care urmează să se desfășoare în toamna acestui an. Tot în cadrul acestui eveniment s-a discutat despre participarea civică în alegeri și importanța mandatului alesului local.
„Tinerii reprezintă unul din grupurile țintă ale Comisiei Electorale Centrale pentru desfășurarea activităților de informare și educație electorală. Este important ca ei să se implice activ în procesele electorale nu doar ca alegători, dar și în calitate de candidați, funcționari electorali, observatori, voluntari etc.”, a afirmat Corneliu Pasat, șef-adjunct al Direcției Comunicare, Relații publice și Mass-media de la CEC.
La rândul său, Angela Caraman, director adjunct al Centrului de Instruire Continuă în Domeniul Electoral, a subliniat că Forumul Național al Tinerilor în Domeniul Electoral este încă o activitate care are la bază instruirea și simularea proceselor electorale, ceea ce formează și fundamentul CICDE. „Se spune că oamenii învață mai cu seamă din propria experiență. Prin urmare noi trebuie să le oferim tinerilor oportunități pentru aceste experiențe, să sporim capacitățile lor de implicare în activitatea civică sau politică”, a relevat Angela Caraman.
„Suntem aici pentru a reflecta asupra modului în care fiecare dintre noi poate să contribuie la viitorul Republicii Moldova prin participarea în procesul electoral, care va deveni astfel unul mai credibil, mai transparent și mai incluziv”, a declarat Alla Skvorțova, specialist de programe, guvernare efectivă în cadrul PNUD Moldova.
Tinerii au lucrat timp de trei zile în cinci ateliere diferite, cu scopul de a organiza o simulare a zilei alegerilor cât mai aproape de realitate. Distribuirea în grupuri a fost aleatorie, astfel încât în fiecare atelier să fie participanți din organizații de tineret diferite. În prima zi, tinerii au făcut cunoștință cu grupurile din care fac parte și au fost inițiați în ceea ce urmează să facă. Cei din grupurile concurenților electorali au format partide politice, au ales conducerea partidului și au pregătit actele de înregistrare în cursa electorală pentru alegerile locale generale. A doua zi a fost dedicată pregătirii campaniei electorale, a sloganelor și platformelor electorale, precum și dezbaterilor simulate. Astăzi urmează să fie simulate alegerile, turul I și, în funcție de rezultate, turul II.
Forumul Național al Tinerilor în Domeniul Electoral este organizat în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, implementat de PNUD Moldova cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, Ambasadei Marii Britanii la Chișinău prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare și al Ambasadei Olandei prin Programul Matra.