MAI MULT ÎNGER DECÂT MURITOARE

Avem în continuare o vară fierbinte. O vară plină de dezastre. Începem să ne obișnuim cu această sinistră conviețuire, în care accentele masochiste sunt decisive în a ne coordona mișcările și mai ales preferințele. Suntem dominați de obsesia răului. Alegem singuri răul de la rădăcină, astfel încât, nici o salvare nu ne mai curtează, nici o revenire nu ne mai acordă șansa intrării în normalitate. În noi se dă o luptă continuă, o luptă în urma căreia rănile provocate devin inevitabile drapele, sub faldurile cărora ne purtăm cu emfază durerea și speranța deşartă. Trăim clipe confuze în care nepăsarea dublată de ignoranță determină o gravă ieșire din legalitate, indiferent de direcția în care încercăm să mergem.
Vrem să fim luați în seamă, vrem să ni se acorde atenția cuvenită, dar niciodată nu avem curajul de a ne recunoaște limitele, hibele pe structura cărora ne-am construit viitorul. Vrem să fim respectați, vrem să fim luați în seamă, vrem să fim ascultați de cei cărora legea le-a dat dreptul de a împărți dreptatea, de a face dreptate. Continuăm să fim victimele puterii. De fapt, ale modificărilor de structură pe care puterea le produce în personalitatea celor care beneficiază de ea. Marea greșeală a acestora constă în modificarea substanței deciziei în favoarea amneziei forței legii. Se știe că legea nu poate fi ignorată, chiar dacă, din punctul lor de vedere, legea este de partea celor care o folosesc, sub inevitabilul atribut al luptătorilor pentru apărarea ei. Chiar dacă în acest demers, cu bune intenții, legea este încălcată, o astfel de abatere încearcă să fi trecută cu vederea, ținându-se minte doar rezultatele pe care ”oamenii de decizie” le au în vedere că le vor obține imediat. Acest tip de atitudine devine și mai periculoasă când o astfel de abatere devine o practică, o cale pe care se poate merge constant, bătătorindu-se scurtătura, în ciuda evidentelor încălcări ale legii. Dar, se spune că în scopul salvării unei realități aparente și nu numai este necesară această șuntare, atâta timp cât dreptatea și adevărul pot fi astfel salvate! Acest machiavelism feroce, al cărui ”scop scuză toate mijloacele”, inclusiv pe cele ale încălcărilor grave de lege, decontate în numele respectului față de lege (de acea lege neviciată de nici o interpretare aberantă sau chiar savantă).
Cazul Gheorghe Dincă nu mai este cazul unui criminal, fie el și în serie (deja este anchetată posibilitatea comiterii a celei de-a patra crime, pe care Gh. Dincă ar fi săvârșit-o!). Accentul se pune din ce în ce mai grav pe reacția sau lipsa de reacție ai celor îndreptățiți de lege să apere cetățeanul. Este adevărat că la ora extrem de matinală, 3 a.m., când somnul devine mult mai dulce decât fagurele de miere de albine, polițiștii, ajunși în cele din urmă în mijlocul misiunii, își dau seama că mai au timp de un capăt de somn matinal, preferând mașinile parcate la bordură, căci, ce nu fac ei pentru liniștea cetățeanului? Cine se mai uită la confortul patului de acasă, când cetățeanul, aflat într-un iminent pericol, îl cheamă la el? Și, ar fi sosit mai devreme dacă (știu ei de pe băncile instrucţiei) că doar de la ora 6 a.m. le merge salariu, drept pentru care, ar fi fost pe degeaba excesul de zel, de a năvălii cu dimineața în cap în casa groazei. Lasă-l pe domnul George să-și termine treburile și să pună de cafea, căci ar fi nedemn pentru ospitalitatea recunoscută a românilor să intre oamenii străini în casă și să nu ai pregătită cafeaua de dimineață… Ne facem de râs țara cu o astfel de grabă care, inevitabil, are în spatele ei și remora ”graba strică treaba”!
Gh. Dincă a început să prindă harul povestitorului. Să-și aducă aminte despre tot ceea ce a mai făcut el prin viață și prin curte, prin garajul aflat peste tot, în cei 3000mp ai proprietății sale, spațiul în care artistul în metal și piese auto, dar și în ruguri (aprinse la miez de noapte, să mai subțieze aerul cu câte un trup de fată ce i-a trecut pragul). Era un personaj aflat în perioada scrierii cărții sale de căpătâi, plină de vrajă și mai ales de haine, în special purtate de fete tinere, cărora le-a predat lecția Moartea vine pe bandă rulantă, cu singura condiție ca aceasta să nu sune la 112. De ce i-a fost frică, de aceea nu a reușit să scape. A venit Alexandra, fracturând viitorul creativ al Marelui Blond, pe când acesta se credea făuritorul de destine implacabile. Avea tot decorul pregătit, cu tot cu câini, cu tot cu repetiții generale. Ar fi trebuit ca Alexandra să nu fie așa de curioasă și să sune la 112! Semnalând că, un anume nene se joacă cu ea de-a moartea, chiar dacă nu i-a arătat nici o legitimație precum că a fi cel puțin Dumnezeu. Ia dat de înțeles că după viol urmează, fără doar și poate, măcelul! Și toate acestea cu sprijinul celor care ar fi trebuit să o apere și care încă mai dormeau la poartă, de parcă în mare pericol ar fi Gheorghe Dincă și nu ea, Alexandra, fetița mai mult înger decât muritoare.
ADI CRISTI