Noi cazuri de pestă porcină africană (PPA) au fost depistate marţi, 30 iulie, în localităţile Crihana Veche şi Burlăceni din raionul Cahul. Asta după ce, pe 29 iulie, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) a confirmat maladia în raza municipiului Cahul şi în satul Mileşti din raionul Nisporeni, transmite MOLDPRES.
Ieri, Laboratorul Național de Referință pentru PPA a confirmat rezultatele pozitive la trei porci domestici, într-o gospodărie particulară cu 20 de porcine din Crihana Veche, și două rezultate pozitive în satul Burlăceni, unde în apropierea localităţii au fost depistate cadavre de porci, fără a fi identificaţi proprietarii.
În prezent, în regiunile focarelor se efectuează o anchetă epidemiologică, cu măsurile necesare de eradicare, întreprinse de autorităţile locale şi specialiştii ANSA. În jurul focarelor au fost stabilite zone de protecție și supraveghere, se efectuează catagrafia porcilor domestici în zonele respective, controlul rezervoarelor faunei sălbatice, screening-ul porcilor domestici din focare.
În prezent, pe teritoriul Republicii Moldova sunt înregistrate în evoluţie cinci focare de PPA la porci domestici – satele Manta, Crihana Veche şi Burlăceni (raionul Cahul), mun. Cahul, s. Mileşti (Nisporeni) și un focar de pesta porcină africană la mistreți – în zona de frontieră, la 2,7 km de oraşul Lipcani (Briceni) și 239 metri de râul Prut.
Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor solicită proprietarilor de porcine să informeze urgent subdiviziunile instituţiei, medicii veterinari sau autoritățile publice locale, în cazurile de îmbolnăvire sau pieire a animalelor, şi recomandă respectarea cerințelor minime de biosecuritate.
„În acelaşi context, solicităm cetățenilor să nu procure produse alimentare din carne de porc din țările vecine şi să nu le aducă pe teritoriul Republicii Moldova, deoarece acestea vor fi confiscate și distruse, dat fiind riscul pe care îl prezintă”, au precizat surse de la ANSA.